Vizualizări: 3891
Ernest Vardanean – victimă a regimului neconstituţional de la Tiraspol
Chişinău, 17 Decembrie 2010 — 8 luni de detenţie ilegală a lui Ernest Vardanean sau transformat în 15 ani de privaţiune de libertate, pentru spionaj şi înaltă trădare în favoarea Republicii Moldova, prin decizia aşa-zisei judecătorii supreme de la Tiraspo, din 16 decembrie 2010.
După 7 luni de investigaţii şi mai mlute şedinţe închise de judecată, la care nu au avut acces nici membrii familiei Vardanean şi nici avocatul acestuia: Alexandru Postica, rezentant al Asociaţiei Promo-LEX, Ernest Vardanean a fost sortit la 15 ani de închisoare cu regim sever.
Asociaţia Promo-LEX îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că un regim anticonstituţional al unei entităţi nerecunoscute ia decizii pseudolegale pentru apărarea statalităţii şi integrităţii sale. De asemenea, consideră obligatorie mobilizarea autorităţilor Republicii Moldova, pentru implementarea unor măsuri prompte întru asigurarea drepturilor cetăţenilor săi, domiciliaţi în stînga Nistrului.
“Fiecare cetăţean trebuie să fie sigur că există organisme care promovează valorile democratice şi sunt apte să-i garanteze şi să-i asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,” a spus Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-LEX. În acest sens, Promo-LEX face apel la comunitatea internaţională, să lobeze eliberarea imediată a lui Ernest Vardanean, pentru asigurarea respectării valorilor democratice şi a principiilor Convenţiei Drepturilor Omului.
Organizaţia îndeamnă insistent toţi actorii capabili să influenţeze eliberarea lui Ernest şi să-i asigure un proces echitabil să înceapă acţiuni prompte. Pentru sensibilizarea opiniei publice, Asociaţia Promo-LEX a redactat o ediţie specială a Buletinului electronic al Centruluin de Resurse şi Dezvoltarea pentru Transnistria, dedicată cazului Ernest Vardanean, care descrie în amănunte cum au evoluat lucrurile.
Pentru mai multe detalii contactaţi: Alexandru POSTICA, Director Executiv al Asociaţiei, GSM: 069104851, tel.: 21-16-22.

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33