Nume
Parola
Vizualizări: 4145
Anunţ privind selectarea reprezentanților societății civile și ai sectorului privat în calitate de membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord
Bălți, 4 Noiembrie 2019 — În vederea implementării Legii nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova și Hotărârii Guvernului nr. 127 din 8 februarie 2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) anunţă iniţierea procesului de selectare prin concurs a reprezentanţilor societății civile și ai sectorului privat, care, împreună cu autorităţile administraţiei publice, vor activa în calitate de membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord).

Reprezentanții societății civile
Condiții pentru înscriere la concurs
Dreptul de participare la concurs îl are persoana care întrunește următoarele condiții:
► Deține cetățenia Republicii Moldova;
► Posedă limba de stat;
► Are capacitate deplină de exercițiu;
► Este aptă din punct de vedere al sănătății;
► Minim 3 ani de experienţă în implementarea proiectelor în domeniul dezvoltării socio-economice în localitatea de reședință, finanţate de donatori internaţionali;
► Minim 3 ani de experienţă în promovarea parteneriatelor locale şi regionale;
► Experienţă şi calificări relevante pentru dezvoltarea regională ale persoanei propuse spre a deveni membru CRD Nord;
► Scrisoare de motivație a candidatului la funcția de membru al CRD Nord;
► Nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
► Studii superioare de licență/masterat sau echivalent, preferabil în domeniile economie, drept, administrație publică.

Reprezentanții sectorului privat
Condiții pentru înscriere la concurs
Dreptul de participare la concurs îl are persoana care întrunește următoarele condiții:
► Deține cetățenia Republicii Moldova;
► Posedă limba de stat;
► Are capacitate deplină de exercițiu;
► Este aptă din punct de vedere al sănătății;
► Minim 3 ani de activitate;
De asemenea, vor fi luate în calcul următoarele aspecte:
► Experiența anterioară a organizației de participare în proiecte de angajament public;
► Disponibilitatea candidatului de a se implica în activitățile specifice ale CRD Nord;
► Disponibilitatea de a participa la ședințele CRD Nord.

Dosarul de participare la concurs se depune de către candidat la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (Piața Vasile Alecsandri, 8A, mun. Bălți) sau se expediază la e-mailul spsp.adrnord@gmail.com și trebuie să includă următoarele acte:
1) Cerere pentru participare la concurs;
2) Copia buletinului de identitate;
3) Copia canetului de muncă;
4) Copia documentelor care certifică studiile;
5) Cazierul judiciar sau declarația pe proprie răspundere;
6) Adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
7) CV-ul persoanei care va reprezenta organizația în CRD Nord;
8) CV-ul organizației;
9) Copia certificatului de înregistrare a întreprinderii / ONG-ului;
10) Portofoliul activităților ONG-ului;
11) Anexa nr. 2 a Bilanlului Contabil - „Raportul de profrt gi pierdere”, (pentru reprezentanții sectorului privat);
12) Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv recomandări, copii ale actelor ce atestă performanțele profesionale.

Copiile documentelor se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.

Actele pentru concurs se recepționează în termen de 15 zile lucrătoare din data publicării anunțului. Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu se examinează.

Data-limită pentru recepţionarea dosarelor: 25.11.2019, ora 23.59.

În baza dosarelor prezentate, Comisia de evaluare va selecta din fiecare raion / municipiu câte un reprezentant al sectorului privat şi al societăţii civile cu statut de membru al CRD Nord.

Detalii despre organizarea și desfășurarea concursului se găsesc în Regulamentul privind selectarea prin concurs a reprezentanților societății civile și sectorului privat în calitate de membri ai CRD, pe anexat mai jos.

Date de contact:
ADR Nord
Maria Prisacari, șefa Secției politici regionale și cooperare externă;
tel.: (231) 26294;
Diana Josan, specialistă SPRCE;
tel.: (231) 61980.


www.adrnord.md
Ataşamente:
10723_Regulament.PDF