Nume
Parola
Vizualizări: 3383
INVITAȚIE PENTRU JURNALIȘTI. Inaugurarea sistemului de alimentare cu apă a satului Japca
Japca, Florești, 21 Mai 2019 — Reprezentanții instituțiilor mass-media sunt invitați să participe la inaugurarea sistemului de alimentare cu apă a satului Japca din raionul Florești. Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai a.c., începând cu ora 10.00.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai ADR Nord, ai Biroului de Cooperare a Elveției, ai Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, ai Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), autorități publice locale și cetățeni din localitate.

Lucrările de construcție-montaj a sistemului de alimentare cu apă a satului Japca au fost efectuate în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord.

În satul Japca a fost construit un sistem de captare a apei dintr-un izvor din vecinătatea localității, cu o aducție de 2,93 km. De asemenea, au fost construite rețele de distribuție a apei potabile cu o lungime de 12,65 km și a fost construit un rezervor de apă (50 m3) și o stație de pompare (17 m3/h). De asemenea, pe teritoriul localității au fost instalați 11 hidranți și au fost construite 39 de cămine de vizitare și golire. În prezent, la sistemul de alimentare cu apă a satului Japca sunt conectate 233 de gospodării, 6 instituții publice și 6 agenți economici. Debitul izvorului de la Japca (550 m3/zi) permite asigurarea cu apă potabilă a încă două-trei localități rurale.

Valoarea sistemului de alimentare cu apă a satului Japca se cifrează la 7,31 milioane de lei, din care 6,54 milioane de lei au fost alocați prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), 159.000 de lei - reprezintă contribuția administrației publice locale și 612.500 de lei - contribuția locuitorilor.
-----------------------
Satul Japca face parte din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca", implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti" și primăriile partenere. Bugetul total al proiectului se cifrează la 66,86 milioane de lei, din care 29,90 milioane de lei sunt solicitați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, iar 30,4 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 4,73 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuția populației beneficiare, 1,42 milioane de lei - contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești", operator al sistemelor, și 0,417 milioane de lei - contribuția administrațiilor publice locale. Din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Totodată, Proiectul ApaSan a oferit sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca.

www.adrnord.md