Nume
Parola
Vizualizări: 2982
Comunicat de presă cu privire la aderarea ex-viceministrului de Externe, Iurie Leancă, la PLDM
Chişinău, 28 Ianuarie 2009 — Cunoscutul diplomat de carieră, vicepreşedintele Asociaţiei de Politică Externă şi vicepreşedinte al Companiei “ASCOM” S.A., Iurie Leancă, a aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova. În conferinţa de presă susţinută la 28 ianuarie curent, Leancă a declarat că, în 8 ani de guvernare comunistă, Republica Moldova a stagnat sau chiar a involuat în toate domeniile. Această situaţie l-a determinat să se implice direct în activitatea politică, să-şi pună în serviciul cetăţenilor şi al Republicii Moldova cunoştinţele şi experienţa acumulată. Iurie Leancă a declarat că a optat pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova pentru că împărtăşeşte principiile şi viziunile partidului, iar echipa PLDM este una profesionistă, integră, capabilă să guverneze Republica Moldova. Iurie Leancă are grad de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova. El a activat în calitate de Prim-viceministru de Externe, Ambasador cu misiuni speciale pentru integrare europeană, Consilier superior al Înaltului Comisar al OSCE pentru minorităţi naţionale, ministru consilier al Ambasadei Republicii Moldova la Washington. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova