Nume
Parola
Vizualizări: 11268
Sănătatea generaţiei tinere în prim-planul Primei Conferinţe Naţionale în Sănătatea Adolescenţilor
Chişinău, 4 Decembrie 2014 — Prima Conferinţă Naţională în Sănătatea Adolescenţilor reuneşte la 4-5 decembrie 2014, la Chișinău, 250 de profesionişti preocupaţi de sănătatea şi dezvoltarea tinerilor, într-un dialog axate pe problemele-cheie cu care se confruntă generaţia tânără şi pe soluţiile comune.

Conferinţa Naţională este organizată de Asociația Obştească „Sănătate pentru Tineri” şi Centrul Național de Resurse pentru Serviciile de Sănătate Prietenoase Tinerilor „Neovita”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu susţinerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

În debutul Conferinţei, au adresat cuvinte de salut: Liliana PALIHOVICI, deputat; Octavian GRAMA, Viceministru al Sănătăţii; Sergiu STANCIU, Viceministru al Tineretului; Olga CERNEȚCHI, Prorector, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”; Larisa BODERSCOV, Coordonator Programe, OMS; Boris GÂLCĂ, Reprezentant adjunct, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populație; Luminița DRUMEA, Comisia Națională UNESCO; Sergiu TOMȘA, UNICEF Moldova.

La conferinţă participă peste 250 de participanţi din toate raioanele ţării, inclusiv din regiunea transnistreană, precum şi din Ucraina, Estonia şi Rusia.

Printre participanții din străinătate se numără specialişti şi experţi de la:
• Universitatea de Stat Nord-West de Medicină „Ilia Mecinikov” din Sankt Petersburg, Rusia
• ONG „Proiect Umanitar" din Novosibirsk, Rusia
• Asociația Estoniană pentru Sănătate Sexuală din Tallinn, Estonia
• Spitalul Clinic National pentru Copii din Ucraina
• Asociaţia „Медицинская правда”, Ucraina
• Consiliului de Coordonare pentru prevenirea HIV, tuberculozei, abuzului de substanțe și neglijării copiilor, AO „Centru de dezvoltare pentru Tineri” din Ucraina.

De asemenea, Conferinţa reuneşte reprezentanţi şi specialişti de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu”, Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie, instituţii medicale naţionale și municipale, asistența medicală primară, Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor, Sectorul Educație, Serviciul psihopedagocic, Serviciul de Probațiune, Sectorul social, asociaţii obşteşti şi organizaţii internaţionale. De asemenea, vor participa studenți şi tineri voluntari.

În cadrul conferinţei va fi lansată versiunea în limba română a site-ului regional pentru adolescenţi TeensLive.info, o resursă de informare şi consiliere on-line.

Temele abordate în cadrul conferinței:
• Organizarea și funcționarea durabilă a Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor. Participarea tinerilor în promovarea sănătăţii
• Particularitățile și nevoile de dezvoltare ale adolescenților. Creierul adolescenților. Sexualitatea adolescenților și educația sexuală
• Sănătatea sexual-reproductivă a tinerilor
• Adolescenții în stare de vulnerabilitate și risc. Violența și suicidul în rândul adolescenților
• Bolile cronice și stările tranzitorii la adolescenți. Dereglările de nutriție
• Factorii determinanți și comportamentele de sănătate printre adolescenți

Organizatorii îşi propun, în premiera în Republica Moldova:
• Să prezinte bune practici în domeniul serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor.
• Să facă transferul de cunoştinţe şi experienţe în domeniul sănătăţii și dezvoltării adolescenților.
• Să sporească implicarea tinerilor în promovarea comportamentelor sănătoase.

Câteva cifre:
Majoritatea adolescenţilor de 10-19 ani – 82 la sută – spun despre propria sănătate că este bună şi excelentă, cu toate acestea fiecare al patrulea afirmă că a avut nevoie să meargă la medic de cel puţin trei ori şi mai mult în decursul ultimului an, potrivit Studiului KAP „Sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor”, realizat de Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”.

# # #

Contacte:
Asociația „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19
MD 2020, or. Chişinău
Republica Moldova
tel.: (022) 40.66.34
tel/fax: (022) 40.66.32
www.sspt.md