29 Decembrie 2008 — Întrevederea Voronin - Smirnov a scos în evidenţă faptul că Tiraspolul continuă să fie “prizonierul” efectelor crizei economice internaţionale şi a revigorării relaţiilor moldo-ruse. Această perspectivă forţează regimul lui Smirnov să renunţe la caracterul categoric şi ferm al demersului anterior privitor la semnarea unui acord bilateral între Tiraspol şi Chişinău, accentele fiind mutate pe imperativul formatului “2+1” şi a reglementării legislative a statutului pacificatorilor ruşi în zona de conflict până la soluţionarea definitivă a conflictului. De asemenea, întâlnirea dată a confirmat impotenţa Chişinăului de a readuce Tiraspolul la masa de negocieri a formatului “5+2” într-un viitor cert. Din contra, liderul moldovean a sugerat posibilitatea relaţionării dintre Chişinău şi Tiraspol în alte „formate” care ar putea să apară în eventualitate, inclusiv la propunerea OSCE. Totodată, preşedintele RM a transmis propunerile privind “soluţionarea în pachet” a problemei transnistrene. Acest gest este însă nesemnificativ, deoarece anterior Voronin a declarat pentru presă că în setul de documente referitor la reglementarea conflictului se ia în consideraţie poziţia rusă, iar la cel mai înalt nivel deja circulă cel puţin varianta “soluţionării în pachet” dezbătute de către factorii de decizie de la Chişinău cu V. Putin în timpul Şedinţei prim-miniştrilor CSI din noiembrie a.c. Mai mult decât atât, reprezentanţii celor două maluri ale Nistrului au abordat diverse probleme, inclusiv “soluţionarea în pachet”, în timpul consultărilor neoficiale de la Viena (16 decembrie curent) cu participarea oficialilor statelor din formatul de negocieri “5+2”, dar şi în cadrul vizitei de la Moscova a lui Vladimir Iastrebciak, ministru de externe al “rmn”. Dacă aspectele politice ale problemei transnistrene sunt ambigue, atunci detalii specifice legate de acţiunile de încredere şi finanţarea lor încep să ocupe tot mai mult teren în discuţiile actuale dintre Chişinău şi Tiraspol. Astfel, Smirnov a subliniat faptul că susţinerea financiară pentru anumite direcţii ale reglementării este deocamdată destinată Chişinăului, susţinând ideea redistribuirii acestor resurse şi pentru Tiraspol. De asemenea, liderul transnistrean a demonstrat o deschidere pentru proiectele de natură umanitară. Toate acestea, ilustrează persistenţa unei situaţii critice în regiunea transnistreană, atât pe fondul crizei financiare mondiale şi a recesiunii economice cauzate de aceasta, cât şi a declinului economic produs de regimul vamal stabilit de Ucraina şi RM în 2006. Demersuri de asemenea natură din partea Tiraspolului se va intensifica simţitor în anii viitori, reieşind din declinul socio-economic din regiunea transnistreană, a amplificării prezenţei europene (tehnice şi financiare) şi a dificultăţilor economice confruntate de Rusia. De fapt, interesul faţă de sursele financiare enorme ale Occidentului preconizate pentru soluţionarea conflictului transnistrean ar putea determina Tiraspolul să treneze acest proces în continuare. Cu toate acestea, menţinerea la putere a autorităţile transnistrene loiale intereselor politice, economice şi geopolitice ruseşti, dar şi funcţionalitatea regimului de la Tiraspol, pot fi asigurate doar prin consolidarea statutului de pacificator al Rusiei în regiune. Totodată, Smirnov promovează activ ideea validării rolului de pacificator al Rusiei în cadrul legislaţiei RM, deoarece există precedentul Georgiei, care a demarat procedura de ieşire din cadrul CSI şi respectiv a denunţat acordurile referitoarea la pacificatorii ruşi. Atitudinea fermă a Occidentului îndreptată împotriva Rusiei şi a faptului că aceasta nu respectă prevederile de la Istanbul (1999), reiterată pe parcursul reuniunii OSCE de la Helsinki, din 4-5 decembrie curent, prezintă de asemenea un motiv de îngrijorare pentru regimul lui Smirnov, mai ales reieşind din faptul că următoarele alegerile parlamentare din RM ar putea propulsa la putere partide pro-occidentale. Liderul comuniştilor moldoveni investeşte speranţe mari în reluarea negocierilor pe marginea reglementării conflictului transnistrean, folosind în acest scop preşedinţia în cadrul CSI şi avantajele rezultate din obedienţa crescândă a Chişinăului faţă de Moscova. Eventualul progres în această chestiune ar putea oferi un atu colosal pentru PCRM în alegerile din 2009, mai ales în cazul agravării urmărilor nefaste a crizei din sistemul financiar internaţional în RM. Însă pentru a excela în această chestiune, Voronin are nevoie de acordul şi asistenţa Kremlinului, care este reticent în raport cu regimul de la Chişinău după trădarea din 2003 şi nu numai, dar totuşi nu poate refuza definitiv la serviciile PCRM din perspectiva scrutinului din 2009, ce poate fi unul fatal pentru comunişti (în cazul unei mobilizări totale şi eficiente a partidelor de opoziţie pro-occidentale). Drept dovadă a colaborării dintre guvernarea moldoveană şi cea rusă pot fi exemplificate contractele în domeniul energetic, care servesc cu precădere intereselor ruse în RM. Spre deosebire de Voronin, liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, contează nu doar pe Moscova, dar şi pe Kiev, încercând să profite de pe urma posibilei reorientări externe a Ucrainei ca urmare a divizării forţelor „oranjiste” şi apropierii Blocului Iuliei Timoşenko de partidele ucrainene pro-ruse şi indirect de Kremlin. În acest sens, autorităţile transnistrene apelează la cauza diasporei ucrainene numeroase domiciliate în regiunea transnistreană, faţă de care creşte interesul oficialilor ucraineni (în acest sens, Sovietul Suprem al “rmn” a făcut un apel către Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul Ucrainei, în ziua întrevederii Voronin-Smirnov, de la Tiraspol, 24 decembrie curent, www.olvia.idknet.com). În dependenţă de abilitatea Chişinăului de a purta manevra în negocierile cu Moscova fără a contraria raporturilor cu Occidentul, va evolua procesul de negocieri în problema transnistreană. Aceasta va depinde în mare măsură şi de învingătorul competiţiei dintre Chişinău şi Tiraspol pentru monopolul asupra relaţiilor de prietenie cu Rusia (Voronin jucând din postura liderului statului care se declară neutru faţă de NATO şi partener fidel al Kremlinului, iar Smirnov drept conducătorul regiunii separatiste de o mare importanţă pentru ponderea geopolitică rusă în regiune).