Nume
Parola
Vizualizări: 3766
Republica Moldova propune ajustarea metodelor de lucru ale UIT privind accesibilitatea și aplicarea standardelor internaționale TIC în țările subdezvoltate
Chisinau, 4 Aprilie 2014 — În cadrul lucrărilor Conferinţei Mondiale pentru Dezvoltare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (WTDC-14), ce are loc în aceste zile la Dubai, delegația Republicii Moldova a înaintat inițiativa ca Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor(UIT), să asigure accesibilitatea celor mai avansate standarde TIC pentru toate țările membre, și în mod special pentru cele în curs de dezvoltare. Acest lucru urmează a fi realizat în cadrul misiunii de asigurare a interoperabilității sistemului de telecomunicații și de servicii electronice la nivel internațional. Uniunea ar trebui sa fie preocupată nu doar de elaborarea recomandărilor și standardelor internaționale, dar și de aplicarea nediscriminatorie a acestora în toate statele membre.

„Aceasta ar fi o contribuție semnificativă pentru reducerea decalajului digital și de standardizare între țările în curs de dezvoltare și țările dezvoltate, precum și pentru a menține un mecanism de coordonare strânsă între cele trei sectoare ale UIT, pentru reducerea barierelor tehnologice” , a conclus viceministrul Vitalie Tarlev.

Inițiativa a fost pe larg susținută și completată cu propunerile altor state. Aceasta va fi inclusă în Planul strategic de dezvoltare a UIT pentru următorii 4 ani, care urmează să fie aprobat la Conferința plenipotențiară a organizației din octombrie.

În cadrul lucrărilor WTDC-14, viceministrul a avut întrevederi cu omologii săi din Republica Polonia și România, cu care a discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor. De asemenea, Vitalie Tarlev a avut și o serie de întrevederi solicitate de viitorii candidați pentru funcțiile de conducere UIT, care urmează să fie votați la Conferința Plenipotențiară.

În cadrul interviului acordat corespondenților UIT, Vitalie Tarlev a menționat despre importanța cooperării internaționale în formatul UIT în scopul dezvoltării politicilor naționale în domeniul TIC, reducerea decalajului digital și identificarea soluțiilor, precum și despre noi oportunități și amenințări pentru națiunile mici în era digitală.