Nume
Parola
Vizualizări: 3676
Pavel Filip: ”MTIC susține transformarea bibliotecilor publice în centre informaționale pentru cetățeni”
Chisinau, 28 Martie 2014 — Pavel Filip: ”MTIC susține transformarea bibliotecilor publice în centre informaționale pentru cetățeni”

Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor(MTIC) susține extinderea programului ”Novateca” la nivel național, astfel ca un număr cât mai mare de oameni, mai ales de la sate, să beneficieze de avantajele oferite de societatea informațională. Declarația a fost făcută de ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, în cadrul întrevederii cu directorul Inițiativei Biblioteci Globale a Fundației Bill și Melinda Gates, Deborah Jacobs.

” Prin aplicarea Strategiei Moldova Digitală 2020 ne propunem să asigurăm accesul populației la beneficiile domeniului tehnologiei informației și comunicațiilor. Un compartiment aparte al documentului se referă la dezvoltarea capacităților de utilizare a tehnologiei informației. Programul” Novateca” vine să ne ajute în atingerea acestui scop”, a accentuat ministrul TIC. Pavel Filip a concretizat Potrivit Strategiei, fiecare localitate din țară va avea acces la cel puțin un punct de fibră optică, care să asigure conexiunea la Internet în bandă largă.

Deborah Jacobs a mulțumit pentru suportul acordat de MTIC în aplicarea programului ”Novateca” și a menționat că Strategia Moldova Digitală 2020 poate servi drept exemplu de dezvoltare și pentru alte țări. ” Comunitatea bibliotecarilor din Moldova este bine pregătită și poate contribui la realizarea prevederilor Strategiei”, a opinat directorul Inițiativei Biblioteci Globale a Fundației Bill și Melinda Gates.

Proiectul pilot ”Novateca” a fost lansat în Republica Moldova în anul 2012 și are ca scop transformarea bibliotecilor publice în centre comunitare, unde cetățenii să aibă acces gratuit la tehnologii moderne și servicii de bibliotecă. Până acum, 68 de biblioteci publice din 12 centre raionale au fost dotate cu calculatoare. În același timp, peste 400 de bibliotecari au fost instruiți pentru a facilita accesul utilizatorilor la computere, informații și servicii on-line. Recent, programul a fost extins la nivel național. Proiectul este prevăzut pentru 5 ani și are o valoare de 12 milioane de dolari.