Nume
Parola
Vizualizări: 6201
„Prioritățile de politici în consolidarea unui sistem de justiție prietenos copiilor”: masă rotundă desfăşurată sub auspiciile Vicepreşedintei Parlamentului, în parteneriat cu UNICEF
Chișinău, 3 Decembrie 2013 — Prioritățile de politici în consolidarea unui sistem de justiție prietenos copiilor s-au aflat în prim-planul mesei rotunde de astăzi, desfăşurată, în parteneriat cu Reprezentanţa UNICEF în Moldova, sub auspiciile Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.

Dialogul asupra politicilor în domeniul justiţiei pentru copii s-a axat pe concluziile şi recomandările Conferinţei Regionale la Nivel Înalt, de la Bruxelles, din iunie 2013, la care Republica Moldova a fost reprezentată de Vicespeakerul Liliana Palihovici şi Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.

„Reiterez cu această ocazie necesitatea unei abordări interinstituționale a justiţiei prietenoase copiilor și solicit implicarea tuturor partenerilor pentru identificarea și implementarea celor mai eficiente soluții”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului. „Mă bucură progresul înregistrat în ceea ce priveşte camerele special amenajate pentru audierea copiilor aflați în conflict cu legea, copiilor martori sau victime și sper ca acest proces să fie finalizat în timp util pentru a planifica activitățile și bugetele pentru următorul an”, a menţionat Liliana Palihovici.

Masa rotundă „Priorități de politici în consolidarea unui sistem de justiție prietenos copiilor” a reunit mai mulţi parteneri-cheie în consolidarea sistemului de justiţie pentru copii: Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Drepturile Omului, Procuratura Generală.

La eveniment au participat Nune Mangasaryan, Reprezentant UNICEF Moldova, Frauke de Koort, Șef Programul Protecția Copilului UNICEF, Stella Cotorcea, Coordonator Programul Protecția Copilului UNICEF, Sabina Cerbu, Viceministrul Justiției, Sergiu Diaconu, Viceministrul Afacerilor Interne, Anatolie Munteanu, Avocat parlamentar, Iurie Perevoznic , procuror, şef-adjunct al secţiei investigaţii financiar-economice şi protecţia drepturilor omului, Procuratura Generală.

„Prioritatea noastră comună în acest proces este şi instruirea persoanelor care oferă consiliere şi suport necesar copiilor în contact cu sistemul de justiţie sau aflați în conflict cu legea. Şi mulţumesc UNICEF şi altor parteneri internaționali pentru suportul continuu oferit instituțiilor statului în consolidarea unei justiţii prietenoase copiilor în Moldova”, a spus Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

În intervenţia sa adresată participanţilor la masa rotundă, Reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, a apreciat susţinerea oferită de Parlamentul Republicii Moldova în asigurarea unei justiţii prietenoase pentru copii în Republica Moldova. „Mă bucur că ne-am reunit astăzi, la 2 decembrie, practic imediat după parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Moldova este singura țară a Parteneriatului Estic care are inclus în acord un capitol cu privire la drepturile copilului – ceea ce ar putea constitui drept exemplu demn de urmat pentru alte țări europene”, a spus Nune Mangasaryan.