Nume
Parola
Vizualizări: 3077
Reuniunea Regională Preparatorie pentru Conferinţa mondială privind telecomunicațiile din 2014, la final
Chişinău, 22 Februarie 2013 — Reuniunea Regională Preparatorie pentru Conferinţa mondială privind telecomunicațiile din 2014, care a avut loc la Chişinău , în perioada 19-21 februarie, şi-a încheiat lucrările. Delegaţi din 11 ţări din spaţiul CSI - membre ale Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), reprezentanţi ai 5 organizaţii regionale şi internaţionale, observatori şi experţi au făcut schimb de opinii asupra stadiul actual de dezvoltare a sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, au identificat provocările şi modelul de interacțiune între guverne, operatori și producători de echipamente pentru construirea unei societăţi informaţionale moderne în statele din regiune. Toate cele 29 de chestiuni incluse pe agenda de lucru au fost examinate.

Viceministrul TIC, Mihaela Iacob, a apreciat înalt rezultatele reuniunii şi atmosfera deschisă şi productivă a discuţiilor purtate. „Sectorul TIC reprezintă unul din cele mai importante componente pentru creşterea economică şi ridicarea standardului de viaţă a cetăţenilor. Ţinând cont de faptul că domeniul TIC a cunoscut o dezvoltare dinamică, vom continua să perfecţionăm politica naţională în domeniu”, a accentuat Mihaela Iacob.

Directorului Biroului de Dezvoltarea a Comunicaţiilor UIT, Brahima Sanou, a mulţumit părţii moldoveneşti pentru buna organizare a acestui eveniment. În opinia oficialului UIT, acum, când spaţiul CSI a asigurat accesul universal la comunicaţiile mobile, următoarea provocare este dezvoltarea serviciilor fixe şi mobile în bandă largă la acelaşi nivel. Acest fapt va contribui la dezvoltarea durabilă prin furnizarea serviciilor în timp util pentru sfera sănătăţii, educaţiei, sfera bancară şi de afaceri.

“Conferinţa Mondială UIT de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor din 2014 va constitui un punct de reper semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară şi extinderea sferei TIC. Aportul ţărilor CSI, care au cunoscut o dezvoltare rapidă în acest domeniu în ultimii zece ani, va asigura o contribuţie esenţială în cadrul WTDC-14”, a specidicat la rândul său Secretarul General adjunct UIT, Houlin Zhao.

Conferința Mondială privind dezvoltarea telecomunicațiilor va avea loc în perioada 31 martie – 11 aprilie 2014, la Sharm-el-Sheikh, Egipt. Republica Moldova este membru UIT din 1992. În prezent, această organizaţie internaţională reuneşte 193 de ţări.