Nume
Parola
Vizualizări: 3719
De la 1 decembrie au intrat în vigoare noile certificate de înmatriculare a vehiculelor
Chişinău, 3 Decembrie 2012 — Prin aplicarea certificatelor de înmatriculare a mijloacelor de transport de tip nou, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi-a propus să sporească gradul de protecţie a documentelor şi să ajusteze cadrul naţional în domeniu la prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene. Noul certificat reprezintă o cartelă de plastic cu dimensiunea 54 mm-85,6 mm, în format ID-I, ce permite titularului exploatarea vehiculului inclusiv peste hotare.
În conformitate cu exigenţele europene, lista datelor din noul certificat este suplinită cu informaţia privind drepturile asupra unităţii de transport, perioada valabilităţii documentului, data înmatriculării, date tehnice (greutatea unităţii de transport, numărul de locuri pe scaune). Certificatului îi este atribuit statut de document oficial de stat, care confirmă înmatricularea vehiculului şi evidenţa acestuia în Registrul de stat al transporturilor.
Certificatul provizoriu cu dimensiunea 80mm -105mm este realizat pe suport de hârtie, cu semne de protecţie, şi este eliberat inclusiv pentru automobilele persoanelor, care din considerente religioase au refuzat numărul de identificare de stat (IDNP). Documentul provizoriu permite titularului folosirea maşinii doar pe teritoriul Republicii Moldova.
Aplicarea noilor certificate de înmatriculare nu necesită cheltuieli financiare din bugetul de stat şi nu influenţează preţul de perfectare a acestora, care rămâne neschimbat - 190 de lei. Certificatele de înmatriculare de model vechi vor rămâne în uz până la expirarea valabilităţii acestora.