Nume
Parola
Vizualizări: 2893
Problema înregistrării cultelor religioase trebuie abordată cu prudenţă şi dezbătută public
21 Iulie 2011 — Într-o societate în care biserica este tratată cu cea mai mare încredere, iar peste 90% din cetăţeni se declară creştin-ortodocşi, chestiunea înregistrării altor culte religioase trebuie tratată cu maximă prudenţă. Altfel, riscul declanşării unor tulburări sociale este iminent. Or, reacţiile emoţionale şi protestele recente faţă de înregistrarea Ligii Islamice au demonstrat cu prisosinţă capacitatea de mobilizare a preoţilor.

Iată de ce e nevoie de a relua discuţiile privind modificarea legii privind cultele religioase. Dezbaterile trebuie purtate în văzul reflectoarelor, şi nu în culise, afirmă expertul IDIS Ghenadie Mocanu în analiza sa „Tensiunile sociale în urma înregistrării Ligii Islamice în R. Moldova. E timpul pentru o dezbatere profundă asupra Legii privind cultele religioase?”. Lucrarea apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.

Pentru a evita alte „convulsii sociale”, trebuie de a defini cât mai clar şi explicit definiţia de „cult”, subliniază Ghenadie Mocanu de la IDIS „Viitorul”: „Definiţia actuală este atât de vagă, încât permite oricui să se ascundă sub acest nume. În România, e nevoie de cel puţin 12 ani experienţă pentru a înregistra un cult, în timp ce în Republica Moldova e suficientă semnătura a 100 de cetăţeni”.

În aceste condiţii, şi cea mai mică scânteie poate răvăşi ordinea socială şi aşa fragilă. Ghenadie Mocanu: „Accelerarea ritmurilor modernizării şi apropierii de valorile occidentale nu impune R. Moldova să ignore provocările care vizează propria securitate naţională”.

Iată de ce e nevoie de a stabili criterii clare, astfel încât drepturilor minorităţilor religioase să fie respectate. Aceasta este una dintre condiţiile obţinerii unui regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, explică Ghenadie Mocanu: „Există anumite angajamente pe care R. Moldova şi le-a asumat faţă de instituţiile europene. Pentru a susţine financiar reformele din RM, Comisia Europeană trebuie să fie sigură că anumite procese democratice sunt stabile”.

Astfel, înregistrarea oricărui cult în Republica Moldova este un drept acordat de legislaţia în vigoare cetăţenilor de diferite confesiuni. Drept consecinţă, înregistrarea Ligii Islamice reprezintă asigurarea drepturilor unui grup de persoane la propria confesiune. Prin urmare, Liga Islamică continuă să fie înregistrată în Registrul de Stat al Organizaţiilor necomerciale la Ministerul Justiţiei, conchide Ghenadie Mocanu în analiza sa.

Lunar, IDIS „Viitorul” va produce articole analitice în care vor fi surprinse probleme sociale persistente, sugerând soluţii de remediere ale acestora.