Vizualizări: 3273
Comunicat de presă cu privire la nerespectarea principiilor autonomiei locale şi stoparea proceselor de descentralizare
Chişinău, 31 Octombrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată cu îngrijorare că guvernarea stopează conştient procesul de descentralizare administrativă şi nu doreşte asigurarea unei autonomii locale reale.
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la 31 octombrie, aleşii locali, membri ai PLDM: Iurie Ţap, primar de Floreşti, Vladimir Coteţ, viceprimar de Chişinău, Olga Gherman, primar de Verejeni, Teleneşti, Ghenadie Dumanschi, consilier municipal Chişinău, Ion Neagu, primar de Manta, Cahul au atenţionat opinia publică asupra faptului că legile ce reglementează activitatea administraţiei publice locale sunt imperfecte, nu funcţionează, ba chiar produc haos în sistemul administrativ.
Pînă în prezent nu a fost adoptata Legea finanţelor publice în redacţie nouă, iar Legea 435 privind descentralizarea administrativă, practic, nu a intrat în vigoare, pe motiv că Guvernul nu a asigurat condiţiile necesare implementării acesteia. Autorităţile publice locale de nivelul I şi II sunt lipsite de resurse financiare pentru gestionarea comunităţilor, iar dezvoltarea unităţilor administrative conduse de reprezentanţii opoziţiei este blocată de puterea centrală prin nealocarea mijloacelor bugetare. Puterea favorizează localităţile conduse de primari comunişti sau independenţi, ceilalţi fiind nevoiţi să facă faţă lucrurilor pe cont propriu.
Odată cu aplicarea cotei 0 la impozitul pe venitul reinvestit de către agenţii economici, majoritatea unităţilor teritorial administrative au fost lipsite de importante resurse proprii. În acelaşi timp, autorităţile centrale au lăsat în grija celor locale instituţiile de învăţămînt, care, de fapt, nu sunt domenii proprii de activitate a administraţiei publice locale. Fără acoperirea financiară corespunzătoare, întreţinerea şi asigurarea cu căldură a acestor instituţii este realizată din sursele bugetelor locale, în detrimentul rezolvării problemelor ce ţin de competenţa comunităţilor.
Aleşii locali ai PLDM au făcut apel către reprezentanţii puterii locale de toate nivelele, indiferent de culoarea politică, să insiste asupra necesităţii armonizării şi respectării cadrului normativ existent în domeniu, pentru a asigura o autonomie locală reală şi viabilă.
Serviciul de presă al PLDM
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33