Vizualizări: 3301
Expiră contractul dintre Gazprom şi Moldovagaz – ce va urma?
27 Decembrie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta marţi, 28 decembrie 2010, ora 10:00, studiul „Expirarea contractului dintre Gazprom şi Moldovagaz – noi oportunităţi de consolidare a securităţii energetice a Republicii Moldova”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.
La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Moldova Gaz, Asociaţiei Consumatorilor de energie, dar şi experţi economici, jurnalişti.
Studiul a fost elaborat ca o reacţie la apariţia unor posibilităţi de a influenţa situaţia actuală din sectorul gazier al Republicii Moldova, prin elaborarea unei platforme de renegociere a actualului contract de achiziţionare a gazelor naturale din Federaţia Rusă. Amintim că anul 2010 este ultimul în care Republica Moldova importă gaz din Rusia la preţ redus faţă de cel european. Astfel, se apropie momentul iniţierii unor noi runde de negocieri privind preţul de achiziţionare a gazelor de la Gazprom, dar şi referitor la taxa de tranzit a gazelor ruseşti spre Balcani.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33