Nume
Parola
Vizualizări: 4582
PDM optează pentru pensii calculate egal pentru toți cetățenii R.Moldova
Chișinău, 27 Mai 2010 — 500 de lei este o pensie foarte mică, a declarat Președintele Partidului Democrat Marian Lupu, la întâlinirea cu alegătorii din raioanele Cimișlia și Basarabeasca. Pentru a redresa situația este nevoie de investiții în economie și noi locuri de muncă. În această direcție lucrează acum echipa PDM.

Marian Lupu a precizat că se lucrează pe dimensiunea Estică și Vestică deopotrivă. Eforturile PDM sunt îndreptate acum spre identificarea unor investiții directe în economie, care ar permite atenuarea efectelor celui de-al doilea val de criză care a cuprins acum Moldova.

Totodată, el a menționat că la fel de important pentru sistemul de pensionare este ca fiecare cetățean să primească pensia calculată după același principiu. Președintele Partidului Democrat a amintit aici despre inițiativa PDM, votată în prima lectură de Parlament, care prevede anularea privilegiilor pentru miniștri, deputați, alți demnitari, precum și pentru angajații instituțiilor de forță. În pofida rezistenței cu care a fost întâmpinat acest proiect, la insistența PDM s-a reușit votarea documentului în prima lectură.