Nume
Parola
Vizualizări: 2496
Monitorul Social: Cum poate fi asigurată asistenţa şi protecţia esenţială persoanelor în vârstă?
22 Martie 2010 — IDIS „Viitorul” va prezenta marţi, 23 martie 2010, ora 10:00, cea de-a doua ediţie a unui nou produs IDIS – Monitorul Social. Genericul acestui număr este „Protecţia pensionarilor: priorităţi şi dezbateri curente”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1. La prezentare sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţi, deputaţi din Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie, reprezentanţi ai sectorului asociativ, organizaţiilor internaţionale şi jurnalişti.

Autorii au analizat situaţia pensionarilor din Republica Moldova, apelând la chestionare omnibus şi interviuri în profunzime cu oameni în vârstă din diferite medii sociale, dar şi cu experţi din domenii. De asemenea, a fost efectuată o estimare empirică a sistemului de pensii din Republica Moldova, printr-o comparaţie cu sistemul privat de pensii.

Monitorul Social reprezintă un produs trimestrial al IDIS „Viitorul”, care surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Buletinul apare cu suportul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.