Vizualizări: 3953
Neratificarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, înseamnă perpetuarea atitudinii discriminatorii
Chișinău, 22 Martie 2010 — Pe data de 20 martie curent, echipa responsabilă de problemele integrării sociale a persoanelor cu dizabilități a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în frunte cu Valentina Buliga a susținut o ședință publică, în cadrul căreia reprezentanții ONG-urilor pentru susținerea persoanelor cu dizabilități și-au exprimat poziția unanimă, cu privire la necesitatea neîntârziată de ratificare a Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și ajustarea legislației la prevederile acesteia.
Pe data de 30 martie se împlinesc 3 ani de la semnarea Convenției ONU privind drepturile Persoanelor cu Dizabilități. „A devenit un imperativ asigurarea respectării prevederilor Convenției ONU și susținerea acestor 170 mii de persoane cu necesități speciale, dintre care mai mult de 15 mii sunt copii, nu doar cu pensii ci și cu niște condiții de integrare socială, care le-ar ajuta să depășească limita de izolare. Neratificarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități ar înseamna perpetuarea atitudinii discriminatorii față de aceste persoane” - au declarat reprezentanții ONG-urilor, participanți ai ședinței .
Vitalie Meșter, Președintele Centrului de Asisteță Juridică pentru persoanele cu dizabilități: „Până în prezent 62 ONG-uri au devenit membre ale inițiativei pentru ratificarea Convenției ONU și au fost adunate circa 6000 de semnături. Îmi pare rău că aceste eforturi au fost în zadar și de 10 ani legea ce reglementează drepturile persoanelor cu dizabilități nu a fost îmbunătățită. Insistăm convenția să fie ratificată de urgență”.
“Nu înțeleg de ce trebuie să mă simt discriminată din cauza că statul nu are bani să îmi ofere condiții egale de viață” – a declarat o persoană prezentă la ședință.
“Persoanele cu necesități speciale se confruntă cu mari dificulăți la etapa actuală. Sper că această convenție va fi ratificată în timpul apropiat și aceste persoane se vor putea bucura de toate drepturile, politice, economice și civile de care beneficiază toți cetățenii RM” – Mariana Matfei Coordonator Relații cu Publicul al Asociației Motivație din Moldova.
Ratificare Convenției ONU va da un impuls puternic pentru dezintituționalizare prin crearea serviciilor comunitare precum: serviciul Locuință protejată pentru adulți cu dizabilități mintale; Casa comunitară și Serviciul de asistență personală. Important este dezvoltarea unei rețele sociale, axate pe incluziunea persoanelor cu dizabilități, care presupune costuri mai mici decât menținerea acestor persoane în instituțiile rezidențiale de îngrijire. Ministerul MPSF deja a definitivat și punctate aceste inițiative în Strategia Privint Incluziunea Persoanelor cu Dizabilități, care se află la ultima etapă de elaborare și va costa circa 3 mil MDL. Acești bani ar putea fi adunați din bugetul de stat (2 mil MLD) și din surse extrabugetare (1,2 mil MDL).
În acest context Valentina Buliga a vorbit și despre necesitatea schimbării abordărilor în sistemul de expertiză medicală a vitalității personelor cu dizabilități „pentru că există multe persoane care doresc și au capacitatea să muncească”, prin crearea unei metodologii de determinare în procente a capacității de muncă a adulților cu dizabilități. Prin integrarea în câmpul muncii aceste persoane vor fi integrate în societate. Muncind persoanele cu necesități speciale vor contribui la bugetul asigurărilor sociale și prin urmare vor avea și pensii mai mari decât cele care le primeasc astăzi.
Serviciul de presă al PDM

Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33