Vizualizări: 2921
Guvernarea sfidează revendicările legitime ale cadrelor didactice
Chisinau, 3 Septembrie 2008 — Declaraţia Partidului Liberal Democrat din Moldova
Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că guvernarea comunistă continuă politica discriminatorie faţă de sistemul de învăţămînt din Republica Moldova, prin care agravează şi mai mult situaţia cadrelor didactice. Refuzul puterii de a discuta şi de a soluţiona multiplele probleme din învăţămînt, inclusiv cele salariale, demonstrează atitudinea sfidătoare şi arogantă a comuniştilor faţă de cei care, prin educarea noilor generaţii, asigură viitorul acestei ţări. Prin această abordare, guvernul compromite anul de studii şi perpetuează tensiunea în colectivele pedagogice.
Partidul Liberal Democrat din Moldova a atenţionat, în repetate rînduri, Guvernul asupra inadmisibilităţii abordării superficiale a problemelor din sistemul educaţional şi a cerut tranşant satisfacerea cerinţelor legitime ale pedagogilor. Justificarea amînării discuţiilor privind retribuirea muncii cadrelor didactice, prin necesitatea lichidării consecinţelor calamităţilor naturale, este o manifestare de cinism şi o dovadă a lipsei totale de respect faţă de angajaţii din învăţămînt.
Partidul Liberal Democrat din Moldova se solidarizează cu pedagogii şi consideră acţiunile lor de protest pe deplin întemeiate şi legitime. PLDM cere Guvernului să satisfacă integral revendicările cadrelor didactice şi să trateze politica în domeniul învăţămîntului ca pe o prioritate naţională.
Partidul Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33