Nume
Parola
Vizualizări: 2536
Comunicat de presă cu privire la constituirea Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi
Chişinău, 11 Octombrie 2008 — La 11 octombrie 2008, la Chişinău, a fost constituită Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi (AMFLD). La adunarea de constituire au participat 243 de delegaţi, cadre medicale din toată republica, membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova. În deschiderea adunării, vicepreşedintele PLDM, Octavian Grama, a argumentat necesitatea constituirii acestei structuri socio-profesionale pentru elaborarea, aplicarea şi propagarea politicilor partidului în domeniul ocrotirii sănătăţii. În mesajul adresat delegaţilor, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a salutat constituirea AMFLD, menţionînd că această structură socio-profesională este importanta nu doar pentru formaţiune, ci şi pentru întreaga ţară, întrucît ea va oferi membrilor săi „posibilitatea de a participa direct la crearea unui sistem funcţional şi performant al ocrotirii sănătăţii”. Cei care au luat cuvîntul în dezbateri: Mihai Hotineanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, catedra Psihiatrie şi Narcologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţeanu”, Sergiu Pogorevici, medic neurolog, viceprimar de Codru, Vadim Hotineanu, doctor habilitat, profesor universitar, prorector al USMF „Nicolae Testemiţeanu”, Maria Dunas, directorul Centrului de sănătate reproductivă „Virginia” din or.Cahul, Anatol Gherghiligiu, medic şef-adjunct al spitalului regional Bălţi, Larisa Lupan, şeful secţiei terapie a spitalului raional Şoldăneşti, Petru Cibotaru, medic şef al spitalului raional Hînceşti, Veaceslav Casian, managerul spitalului Otaci, r-nul Ocniţa au menţionat că sistemul ocrotirii sănătăţii se confruntă cu multiple probleme generate de lipsa de viziune şi inconsistenţa politicilor guvernamentale în domeniu. Baza tehnico-materială a unităţilor spitaliceşti este precară, ceea ce diminuează calitatea serviciilor medicale prestate populaţiei. Lipsesc echipamentele performante, tehnologiile moderne, iar atitudinea statului faţă de angajaţii din domeniul sănătăţii este iresponsabilă şi degradantă, au specificat vorbitorii. Delegaţii au mai adus în atenţie problemele privind salarizarea şi exodul cadrelor medicale, finanţarea insuficientă a instituţiilor de învăţămînt cu profil medical, necesitatea transferării centrului de greutate de la tratamentul bolilor la profilaxia lor şi promovarea unui mod sănătos de viaţă. Este critică şi situaţia în domeniul asigurărilor în medicină. Deşi bugetul din asigurări este în creştere, aceasta nu depăşeşte nivelul inflaţiei. Se cer întreprinse măsuri urgente de reformare a sistemului de ocrotire a sănătăţii şi elaborarea unei legi, care să protejeze angajaţii din domeniu şi să definească statutul cadrelor medicale. Delegaţii la adunarea de constituire a AMFLD au adoptat Regulamentul de funcţionare, Declaraţia de constituire, Rezoluţia adunării şi au ales organele de conducere ale structurii nou create. Preşedinte al Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Liberal Democraţi a fost ales Vadim Hotineanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, prorectorul USMF “Nicolae Testemiţeanu”. Amintim că, la 13 septembrie 2008, a fost constituită şi Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi, iar pentru a consolida eforturile grupurilor profesionale şi a asigura participarea activă a acestora în procesul de luare a deciziilor, în cel mai apropiat timp, în cadrul PLDM vor fi create şi alte structuri socio-profesionale. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova