Nume
Parola
Vizualizări: 5175
PL - Conferinţa de presă de totalizarte: Toată maşinăria statului a lucrat în campania electorală împotriva PL şi a Opoziţiei unite
24 Iulie 2009 — ”A fost o campanie agresivă din partea partidului de guvernământ, care şi-a construit strategia pe o singură idee – ideea că Republica Moldova este înconjurată de duşmani externi, iar în interior opoziţia este antistatală şi îi ameninţă existenţa. Este o minciună sfruntată, inventată de comunişti, după ce tot ei au încercat să o fundamenteze dând foc clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei”. Aceasta e concluzia Partidului Liberal despre actuala campanie elctorală şi a fost făcută publică azi, în cadrul unei conferinţe de totalizare.
Liberalii spun că în această campanie electorală comuniştii au încălcat toate legile ce puteau fi încălcate şi cu toate acestea PL a demonstrat în această campanie care este adevărul şi a transmis informaţia corectă în fiecare localitate. Populaţia este receptivă şi deschisă pentru schimbare.
Liderii PL au acuzat guvernarea comunistă de faptul că a implicat ”toată maşinăria statului” pentru a lucra împotriva PL şi a celorlalte partide de opoziţie. Corina Fusu, vicepreşedinte PL , a declarat că de fapt aceasta şi înseamnă să avem ”o campanie electorală în condiţii de dictatură comunistă – comuniştii nu vor să cedeze puterea pe cale democratică. Guvernul nu a avut grijă de treburile republicii, ci a devenit stafful electoral al PCRM”.
Candidaţii electorali PL, participanţi la conferinţă, au declarat pe rând de la tribună că poliţia s-a implicat masiv în campania electorală actuală şi au adus în calitate de exemple un şir de cazuri din diferite raioane. Ei au spus că obiectivele puse pe seama poliţiştilor de Voronin vizau urmărirea membrilor şi simpatizanţilor PL, zădărnicirea întâlnirilor electorale, provocarea de incidente, intimidarea alegătorilor, împiedicarea demonstrării filmelor despre evenimentele de la 7 aprilie, fabricarea de probe şi dosare false împotriva candidaţilor PL şi a întregii Opoziţii unite, ca şi în cazul lui Mihai Paşcovschi, bănuit că ar fi organizat şi participat la proteste, când el de fapt era la Roma, organizarea diversiunilor cu foi volante care, chipurile, ar fi ale PL, PLDM, AMN la Cahul şi Orhei.
Membrii Partidului Liberal au adus în calitate de probe zeci de cazuri din diferite raioane ale republicii care incriminează partidul de guvernământ şi îl acuză de grave abateri de la lagislaţia electorală în vigoare. Pe rând, au fost enunţate o serie de instituţii de stat exemplificând felul cum s-au implicat ele în campanie electorală.
Procuratura a fabricat şi ea zeci de dosare împotriva candidaţilor opoziţiei, făcând campanie electorală comuniştilor şi încercând a justifica acuzaţia de lovitură de stat.
Poşta Moldovei a distribuit foi volante în care îi îndeamnă pe oameni să voteze pentru comunişti. Chirtoacă acuză Poşta Moldovei şi Comisia Electorală Centrală de faptul s-au implicat deschis în campanie elctorală. El spune că nici nu poate fi altfel deoarece actualul director al ”Poşta Moldovei”, Valentin Vizant, este şi membru CEC, dar şi fost angajat în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova în perioada 2001-2004.
PL spune că şi Moldsilva îi obligă pe pădurari să facă propagandă pentru comunişti şi cumpără voturile dând lemne de foc. Despre un astfel de caz a fost sesizat Anatol Şalaru în raionul Glodeni. ”Comuniştii fură lemne din pădure şi le duc acasă pensionarilor numai ca aceştia să-i voteze pe ei”.
Moldtelecom blochează site-urile Opoziţiei şi împiedică o comunicare telefonică normală între oameni. La întâlnirile electorale din mai multe sate din raionul Călăraşi, liderul PL Mihai Ghimpu a fost informat de locuitori că le-au fost deconectate telefoanele pentru ca să nu poată comunica, să nu se poată anunţa reciproc despre faptul că sunt în localitatea respectivă reprezentanţii PL.
Ministerul Dezvoltării Informaţionale continuă să tăinuiască informaţia – Registrul Morţilor listele cetăţenilor cu drept de vot, cerute de deputaţii PL, nu au fost prezentate nici până în prezent.
Ministerul de externe a izolat RM prin introducerea vizelor cu România, astfel ca cetăţenii RM să aibă o comunicare cât mai precară cu restul lumii.
SIS-ul îi urmăreşte pe membrii şi simpatizanţii PL şi înregistrează convorbitile telefonice, dând informaţia staff-ului electoral condus de Tcaciuc.
Administraţia publică locală, acolo unde este comunistă, se comportă cu ostilitate faţă de candidaţii PL şi împiedică desfăşurarea întâlnirilor cu alegătorii. De exemplu, în satele din raionul Făleşti, primarii cereau ”licenţă de difuzare” pentru proiecţia filmului ”Adevărul despre 7 aprilie 2009”, film documentar realizat de tinerii PL. Iar în raionul Orhei, există ”o fabrică de scoabe”. Candidatul Ion Hadârcă le-a prezentat jurnaliştilor mostre ale acestor ”ieroglife ale democraţiei în stilul Comisariatului de poliţie din Orhei”, care sunt aruncate în calea maşinilor cu reprezentanţii PL.
Agenţii economici au fost intimidaţi şi hărţuiţi, supuşi diverselor amenzi şi presiuni. Cei care acceptau să le dea voie membrilor PL din teritoriu să ia curent de la ei pentru a conecta aparatajul tehnic şi a proiecta filmul ”Adevărul despre 7 aprilie 2009” erau avertizaţi că vor rămâne fără afacere, iar copiii lor, angajaţi în sfera bugetară, erau ameninţaţi cu concedierea. De asemenea, cca 75 de şoferi de pe microbuzele din Chişinău au fost amendaţi pentru faptul că aveau lipite afişele electorale ale PL.
Televiziunea şi Radioul Public au continuat campaniile de denigrare a PL, dezinformând cetăţenii, a mai spus Corina Fusu. ”Ele nu sunt instituţii publice adevărate, ci instrumente de propagandă, care slujesc intereselor unui singur partid – al celui comunist. Televiziunea şi radioul public au devenit instrumente de propagandă comunistă, xenofobă si antidemocratică, de manipulare şi intoxicare a opiniei publice. Consider manipularea, cu bună ştiinţă, a opiniei publice de către jurnaliştii de la această instituţie drept crimă împotriva cetăţenilor şi a democraţiei firave din Republica Moldova”.
Chirtoacă a spus că Partidul Comuniştilor trebuia exclus din campania electorală pentru ”gravele încălcări admise şi comandate prin structurile aflate în subordine. În general, pentru fraudarea alegerilor din 5 aprilie, acest partid nici nu trebuia admis în campanie electorală.”
Ghimpu este convins de faptul că alegerile din 29 iulie nu pot fi libere şi corecte, pentru că, judecând după actuala campanie electorală, comuniştii nu ştiu ce înseamnă norme democratice.

Departamentul Comunicare al PL