Nume
Parola
Vizualizări: 3482
Dumitru Diacov: „Ar fi bine ca comuniştii să accepte candidatul opoziţiei la funcţia de preşedinte al ţării”
Chisinau, 21 Mai 2009 — Înaintarea de către opoziţie a unei candidaturi la funcţia de preşedinte a ţării şi votarea acesteia de către majoritatea parlamentară comunistă este de natură să pună capăt crizei politice din Republica Moldova, a declarat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, într-o conferinţă de presă. „Doar circa 30 la sută din alegători au votat cu PCRM la parlamentarele trecute, ceea ce oferă opoziţiei dreptul moral a propune propriul candidat la funcţia de şef al statului, care, pentru a întruni asentimentul tuturor părţilor implicate, trebuie să provină din mediul neînregimentat politic. Exemple unor asemenea ecuaţii politice avem în multe ţări ale lumii, precum, bunăoară, în Italia, unde preşedintele ţării este comunist, iar guvernul – de dreapta”, a menţionat Dumitru Diacov. Liderul PDM a menţionat faptul că situaţia social-economică din ţară degradează alarmant pe fondul recesiunii mondiale, iar debandada politică o agravează şi mai mult. Deocamdată, a spus Dumitru Diacov, guvernarea nu a întreprins nicio acţiune concretă pentru a iniţia un dialog constructiv cu opoziţia, care să detensioneze situaţia. Preşedintele Voronin abia zilele trecute a recunoscut că Republica Moldova este afectată de criza mondială, pentru care, în acelaşi timp, se încearcă a da vina pe opoziţie. Lipsa dialogului politic, în mare parte, este o consecinţă a insistenţelor forţelor politice, de stînga şi de dreapta, de a bate în comun pe perioada electorală în Partidul Democrat din Moldova, despre aceste pericole PDM avertizînd în repetate rînduri opinia publică şi clasa politică naţională. Situaţia politică de astăzi este complet diferită de cea din 2005, deoarece PCRM nu şi-a onorat obligaţiunile asumate atunci. Din această cauză, partidul de guvernămînt, dacă, în numele intereselor naţionale, doreşte cu adevărat găsirea unui compromis, are astăzi o misiune extrem de dificilă – de a demonstra partidelor politice de opoziţie că este capabil să-şi onoreze cuvîntul dat şi obligaţiunile asumate, a mai declarat Dumitru Diacov, specificînd că, dacă nu se va reuşi alegerea şefului statului, PDM va participa în mod obligatoriu la eventualele alegeri parlamentare anticipate.