Vizualizări: 2537
Asociaţiile de business vor prezenta partidelor politice agenda de priorităţi pentru 2009
24 Martie 2009 — Agenda Naţională de Business va fi prezentată partidelor politice joi, 26 martie 2009, în cadrul unei ceremonii oficiale. Prezentarea Agendei de Business partidelor politice urmăreşte să transmită un mesaj clar viitorului guvern al Republicii Moldova, având drept scop îmbunătăţirea mediului de afaceri, reducerea obstacolelor administrative în reglementarea business-ului privat şi însănătoşirea economiei naţionale.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 15:00, în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, Iacob Hîncu 10∕1. La lansare au fost invitaţi liderii partidelor politice, precum şi analişti politici, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale rezidente în RM.
Asociaţiile de Business care au sprijinit lansarea acestui proces analizează problemele mediului de afaceri şi formulează soluţii şi politici pentru a le putea rezolva. Agenda Naţională de Business reprezintă în acest moment o platformă comună a celor 27 de asociaţii semnatare, întrunind circa 55% din toate asociaţiile existente în Republica Moldova.
În Republica Moldova, procesul de consolidare şi promovare a fost facilitat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat, SUA). Procese similare au fost susţinute în Ucraina, România, Muntenegro şi Ungaria, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Peste tot, Agenda Naţională de Business a contribuit la creşterea competitivităţii mediului de afaceri, reducerii obstacolelor administrative şi sporirii atractivităţii ţării, în ansamblu.
# # #
IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org.
Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat activează pe lângă Camera de Comerţ a SUA şi timp de 25 de ani este promotorul schimbărilor democratice în lume, prin promovarea iniţiativelor private şi efectuarea reformelor economice. Pentru mai multe detalii, www.cipe.org.
Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33