Vizualizări: 2843
Poziţia PDM privind coaliţia majoritară democratică după alegerile parlamentare din 2009
Chisinau, 16 Martie 2009 — Experienţa scrutinelor precedente şi partajarea traditională a electoratului a demonstrat că partidele de dreapta nu pot obţine mai mult de o treime de mandate în Parlament. În aceste condiţii, numai conectarea centrului politic poate contribui la formarea unei majoritati parlamentare stabile, democratice. Acest lucru a fost demonstrat cu prisosinţă şi la alegerile locale din 2007, la care Partidul Democrat din Moldova, acumulînd peste unsprezece procente din sufragii, a contribuit în mod decisiv la crearea de majorităţi democratice în 21 de raioane ale ţării. Este de remarcat că PDM este unica formaţiune democratică care are experienţa participării la guvernare, într-o perioadă extrem de dificilă, în care au fost realizate reforme vitale pentru democratizarea ţării noastre. Această experienţă partidul nostru este decis s-o valorifice spre binele ţării şi în această perioadă extrem de complicată.
Avînd în vedere că duetul Braghiş-Muşuc este în mod cert controlat de către gruparea Voronin-Tcaciuc, devine absolut clar că numai PDM, care în toţi aceşti ani a pledat pentru consolidarea sistemului democratic în Moldova, poate determina evoluţia pozitivă a ţării, fapt dorit de toţi cetăţenii Republicii Moldova. Din păcate speculaţiile că PDM, chipurile, ar oscila spre stînga radicală în perioada postelectorală sînt promovate tot de către unele partide cu titulatura liberală, care rîvnesc să rupă un anumit număr de voturi de pe acest segment. Noi apelăm la raţiunea forţelor politice, care doresc schimbarea în Republica Moldova, să renunţe la comportamentul agresiv şi să demonstreze electoratului, comunităţii internaţionale că sînt capabile să depăşească animozităţile interne pentru a oferi o şansa relansării reale a ţării noastre pe calea democraţiei, progresului şi acreditării valorilor democratice în Republica Moldova.
Pe aceasta cale reconfirmăm poziţia hotărîtă atît a conducerii, cît şi a membrilor şi simpatizanţilor PDM, de a avea după alegerile din 5 aprilie o majoritate parlamentară democratică şi un guvern apt să asigure cetăţenilor ceea ce ei merită cu adevărat – un trai decent într-un stat de drept, care merită să fie membru cu drepturi depline al familiei statelor europene.
Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33