Nume
Parola
Vizualizări: 7900
Cum să simplificați procedura de vămuire la exportul temporar de mărfuri?
Chișinău, 23 Aprilie 2019 — Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova oferă soluții pentru cei care doresc să exporte temporar mărfurile, simplu și fără formalități vamale, datorită Carnetului ATA- paşaportul bunurilor dumneavoastră.

Carnetul ATA este un document internațional, eliberat de CCI și vă oferă mai multe beneficii:

- ATA substituie declarația vamală și garanția pentru taxe vamale. Dacă exportul temporar se face fără Carnet ATA atunci agentul economic sau persoana fizică trebuie să solicite autorizare de la vamă, să perfecteze declarația și să garanteze suma drepturilor de import;
- reduce costurile și timpul de trecere a frontierei;
- este valabil 12 luni;
- este recunoscut în 78 de state – permite vizitarea mai multor state în baza unui document;
- mărfurile pot fi transportate cu toate tipurile de transport inclusiv cu autoturismul personal;
- se acceptă și ca declarație de tranzit în țările de tranzit.

Carnetul ATA este aplicabil pentru mai multe tipuri de mărfuri:

- produsele care urmează să fie prezentate la târguri și expoziții, iarmaroace, conferinţe sau alte evenimente similare;
- echipament profesional (computere, echipament de televizare şi radiodifuziune, aparate foto, instrumente muzicale);
- obiecte de artă, confecţii și bijuterii;
- mărfuri importate cu scop educativ, ştiinţific sau cultural;
- mărfurile importate în scop umanitar.
Totodată, nu pot fi transportate cu Carnetul ATA următoarele tipuri de mărfuri: bunurile consumabile; articole din alcool, tutun sau petrol; bunurile destinate înstrăinării; produse alimentare; broşuri destinate pentru consum sau comercializare în afara ţării şi fără a fi restituite; bunuri procesate în lucrări de reparaţie; pietre preţioase.

De la începutul anului 2019, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a eliberat Carnete ATA pentru exportul temporar de mărfuri în valoare de circa 80 mii lei.

Beneficiarii Carnetelor ATA au fost agenții economici, participanți ai expoziţilor, evenimentelor culturale, care au exportat decoraţii şi recuzită teatrală, mostre pentru expoziţii (îmbrăcăminte, încălţăminte, utilaj, echipament, mobilă), animale şi echipament sportiv. Cele mai multe mărfuri exportate cu Carnetul ATA au fost în România, Germania, Franţa, Spania, Rusia, Ucraina.

Totodată a crescut cu circa 30% numărul de Carnete ATA cu care mărfurile au fost importate în Moldova.

Potrivit datelor statistice, în anul 2018, numărul carnetelor ATA eliberate de CCI s-a majorat considerabil și a constituit 118 Carnete ATA, cu 50 mai mult decât în anul 2017, ceea ce denotă interes sporit față de acest instrument de facilitare a comerțului. În anul 2018 valaorea mărfurilor pentru care a fost utilizat carnetul ATA a constituit peste 14 mln lei.

Informații suplimentare: la numărul de tel.: 022-23-88-60, e-mail: ata@chamber.md sau la rubrica Carnet ATA