Nume
Parola
Vizualizări: 11814
PNUD la 50 de ani: Statele trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a curma sărăcia
24 Februarie 2016 — Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) este posibilă numai dacă va funcţiona o coaliție extinsă a guvernelor, societăţii civile, sectorului privat, a declarat Helen Clark, administratoarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, (PNUD), în ajunul unei reuniuni ministeriale la nivel înalt. Evenimentul marchează cea de-a 50-a aniversare a organizaţiei.

Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă stabilesc agenda de dezvoltare a lumii până în 2030 şi includ angajamentul de a eradica sărăcia, de a reduce inegalitatea și de a răspândi pacea și justiția.

"Asumarea responsabilităţii de către liderii lumii este vitală pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, de rând cu stabilirea parteneriatelor cu societatea civilă, sectorul privat, organizaţiile filantropice. Lucrând împreună, putem realiza aceste obiective şi transforma lumea în care trăim, eliberând-o de sărăcie și de inegalitate", a spus Helen Clark.

"Obiectivele de Dezvoltare Durabilă trebuie să devină călăuza noastră, iar noi putem construi economii şi societăţi mai incluzive, putem proteja planeta de cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice şi alte forme de degradare a mediului", a adăugat ea.

Clark a menționat că PNUD este bine poziţionat pentru a juca un rol critic în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, după 50 de ani activitate pe frontul dezvoltării globale. În această jumătate de secol, PNUD a ajutat la construirea instituțiilor, la creșterea rezilienţei (rezistenţei la dezastre şi şocuri), și a sprijinit ţările la derularea reformelor vitale. De asemenea, PNUD continuă să fie lider în coordonarea activităţii esenţiale a sistemului ONU.

"Activitatea noastră a contribuit la progrese majore pentru dezvoltarea a mai multor țări din întreaga lume. Așa cum sărbătorim 50 de ani de PNUD, utilizăm acest prilej pentru a ne reconfirma angajamentul şi sarcina noastră”, a spus Clark.

Pentru a marca aniversarea, peste 80 de miniștri din întreaga lume se vor întâlni la Adunarea Generală a Națiunilor Unite din New York, la 24 februarie, pentru a trasa un parcurs pentru viitorul dezvoltării globale.

Miniștrii vor fi implicaţi în dezbateri la nivel înalt cu privire la modul de a traduce angajamentele ambițioase la nivel mondial - de la finanțarea dezvoltării, reducerea sărăciei, diminuarea inegalităților, abordarea schimbărilor climatice și construirea păcii - în acțiuni și rezultate concrete. Ei vor împărtăși viziunile lor de a transforma ODD-urile în realitate, de a construi o lume mai prosperă, corectă, și incluzivă pentru fiecare.

Pentru mai multe informații cu privire la reuniunea ministerială - inclusiv o listă actualizată a miniștrilor participanţi - click aici: http://www.undp.org/content/undp/en/home/presscenter/pressreleases/2016/02/19/undp-at-50-global-ministers-meet-to-chart-course-for-future.html

Informaţie de contact

Adam Cathro, Specialist în comunicare, PNUD, +1 212 906 5326, adam.cathro@undp.org.