Nume
Parola
Vizualizări: 3326
Liberalizarea vizelor încurajează parcursul european al RM
29 Aprilie 2015 — Declarația aparține directorului executiv al Centrului CONTACT, Serghei Neicovcen care a participat aseară la emisiunea Țara lui Dogaru de la Publika TV.
La un an de la liberalizarea regimului de vize, moldovenii au mai multă libertate de deplasare. Important e să știm o cifră a cetățenilor care au revenit în țară după obținerea acestui regim, a declarat Serghei Neicovcen.
În cadrul aceleași emisiuni, dumnealui a menționat că acest regim a oferit la început o notă de încurajare, Republica Moldova fiind chiar favorită în Parteneriatul Estic, numită o poveste de succes. Din păcate, nu mai ocupă aceiași poziție din cauza faptul că stagnează reformele, iar acest regim liberalizat de vize ar putea suferi, a declarat directorul Centrului CONTACT.
Serghei Neicovcen a menționat că pentru Republica Moldova este important să i se spună tranșant dacă are oportunitatea de fi membru al UE: “O cerere de aderare ar trebui să fie depusă. Oamenii așteaptă un mesaj clar de la oficialii europeni. Însă, deocamdată RM nu este pe agenda oficialilor europeni.”.
Menționăm, că anterior ministrul de externe Natalia Gherman a declarant într-o conferință de presă că liberalizarea regimului de vize reprezintă un succes comun al Republicii Moldova şi Uniunii Europene, iar procesul de implementare al reformelor pentru liberalizarea vizelor a întărit relaţia dintre UE şi Republica Moldova. În doar un an de la liberalizarea regimului de vize, aproape jumătate de milion de oameni au vizitat ţări ale Uniunii Europene, a conchis Natalia Gherman.

Aici puteți urmări emisiunea integral: http://www.publika.md/emisiuni/--ara-lui-dogaru_391.html