Vizualizări: 4359
INCASO susține muzica autohtonă de calitate!
Tallinn, 5 Noiembrie 2013 — Astăzi, 5 Noiembrie, începând cu 18.00, în vestita Sală Albă a Filarmonicii din Tallinn, construită în secolul 14 (Brotherhood of Blackheads), Ambasada Republicii Moldova în Estonia organizează, cu suportul companiei INCASO, concertul extraordinar al formației de acordeoniști "Concertino" din Republica Moldova.
Ansamblul a fost fondat la 18 octombrie 2003 la iniţiativa unui grup de acordeonişti, studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în frunte cu Eugen NEGRUŢA. „CONCERTINO" a devenit laureat la 18 concursuri internaţionale.
Directorul General INCASO, Veaceslav MÎRZA susține că CONCERTINO oferă lumii ceea ce s-a pierdut demult, o muzica de calitate, o muzica cu o deosebită energie și că INCASO este mândru că sponsorizează asemenea concerte extraordinare.
Relaţiile diplomatice între Estonia şi Republica Moldova au fost stabilite pe data de 10 noiembrie 1992. Evenimentul a fost posibil de organizat grație Excelenței sale Domnului Ambasador în Estonia Victor Guzun.
INCASO, Compania nr. 1 de Colectare a Datoriilor din Moldova, este specializată în colectarea datoriilor și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților şi nivelul de educaţie financiară în rândul populaţiei şi a agenţilor economici.
ÎM "INCASO" SRL Compania de Colectare a Datoriilor
Parte a Grupului JULIANUS INKASSO
Prezenți în: R. Moldova, România, Estonia Lituania, Letonia, Finlanda, Suedia, ș.a.
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md www.julianus.ee
Tel: +373 22 85 37 85,
Fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33