Nume
Parola
Vizualizări: 2799
Tehnologii italiene în domeniul automatizării industriale
Chișinău, 22 Octombrie 2013 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Camera de Comerţ Italo-Moldavă invită reprezentanţii sectoarelor electromecanic, automatizare industrială, farmaceutică, industrie alimentară, precum şi toate persoanele interesate, la prezentarea companiilor italiene ”R.E.M.” şi ”Quasar Engineering”, care va avea loc pe data de 30 octombrie 2013, orele 10.00, în sala de ședințe a CCI a RM, (mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, nr. 151).
În cadrul evenimentului experţii italieni vor prezenta tehnologiile de producere şi produsele finite ale acestor companii.
”R.E.M.” SRL are o experiență de 40 ani, fiind specializată în gestionarea şi dezvoltarea sectoarelor electromecanic (reparaţia, vânzarea şi deservirea externă a utilajelor electrice statice şi rotante) și automatizare industrială (proiectarea, realizarea şi deservirea sistemelor electronice şi informatice).
”Quasar Engineering” SRL este o companie ce operează în domeniul automatizării industriale, oferind posibilitatea de a furniza echipamente simple, utilaje şi sisteme complexe, concepute şi realizate pentru exigenţele specifice ale clienţilor (de la definirea specificaţiilor tehnice, până la instalarea la cheie, cu asistenţă post-vânzare).
Participarea la eveniment este gratuită.
Cererile de participare se primesc până la data de 28 octombrie 2013, inclusiv, la nr de fax : 022 22 13 91 sau e-mail: dre@chamber.md.
Informaţii detaliate: 022 23 87 70
Responsabili: Inga Leontean, Viorel Eremia
www.chamber.md