Vizualizări: 5597
Dialog moldo-britanic privind consolidarea mecanismului parlamentar de monitorizare a implementării deciziilor CEDO
Marea Britanie, 1 Octombrie 2013 — Delegația Partidului Liberal Democrat din Moldova, aflată într-o vizită în Marea Britanie, la invitația Partidului Conservator, a avut o întâlnire cu Hon. Dominic Grieve, care deține funcția de Procuror General al Marii Britanii.
Discuția s-a axat pe reforma sistemului de justiție din Republica Moldova, inclusiv reforma Procuraturii Generale, iar Hon. Dominic Grieve a exprimat disponibilitatea părții britanice de a oferi țării noastre asistența necesară, în special pentru a asigura independența procuraturii.
Un alt subiect de dialog s-a bazat pe experiențele Republicii Moldova și Marii Britanii de executare a deciziilor CEDO, fiind evidențiată abordarea pe care o urmează Marea Britanie: analiza fiecărui caz de către o comisie parlamentară, care formulează modificările legislative necesare pentru evitarea pe viitor a cazurilor de încălcare a drepturilor omului.
În dialogul cu Dominic Grieve, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a menționat că lucrează împreună cu un grup de experți la modificarea legislației naționale pentru a consolida mecanismul parlamentar de monitorizare a implementării deciziilor CEDO de către Republica Moldova.
Vicepreședinta Parlamentului a declarat că în cadrul acestui grup de lucru s-a decis elaborarea și aprobarea unui mecanism de control parlamentar periodic, similar celui din Marea Britanie, care ar spori substanțial contribuția legislativului la executarea hotărârilor CEDO. Supravegherea executării poate fi pusă în sarcina unei comisii parlamentare permanente sau a unei comisii parlamentare speciale a Parlamentului. Comisia urmează să supravegheze constant procesul de executare a hotărârilor CEDO şi să prezinte anual în plenul Parlamentului un raport cu privire la executarea acestora.
Menționăm că Comisia Parlamentară comună pentru Drepturile Omului în Marea Britanie, compusă din 12 membri şi asistată de doi experţi independenţi trăirilor omului, evaluează sistematic compatibilitatea cu CEDO a actelor adoptate de Guvern, monitorizează cu regularitate răspunsurile Guvernului în vederea executării hotărârilor CEDO, efectuează investigaţii tematice cu privire la anumite drepturi și monitorizează implementarea recomandărilor organizaţiilor internaţionale în domeniu. Comisia cere să fie notificată prompt de către Guvern despre hotărârile judecătorești relevante, în termen de patru luni de la hotărâre. În context, experţii Comisiei urmează să fie informaţi despre planul detaliat al guvernului pentru executarea hotărârii, iar în termen de şase luni de la hotărâre, Guvernul trebuie să expedieze Comisiei decizia finală pentru soluţionarea problemei. Comisia poate acumula informaţii cu privire la propunerile Guvernului şi poate audia persoane. Comisia prezintă anual un raport Parlamentului.

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33