Vizualizări: 2393
CCI a Moldovei și CCI a regiunii Rostov, Rusia, au semnat un Acord de colaborare
24 Mai 2013 — Pe 24 mai, la Rostov pe Don, Federația Rusă, în cadrul unei reuniuni de afaceri moldo-ruse, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și CCI din Rostov au încheiat un Acord de colaborare, cu scopul de a intensifica parteneriatele dintre agenții economici din cele două state.
Marina Petrova, director al Direcției Expoziții și Târguri a CCI a Moldovei, conducătorul delegației de afaceri, a menționat că, Acordul va contribui la consolidarea relațiilor comercial-economice moldo ruse. Părțile vor face schimb de informații economice și juridice privind activitatea antreprenorială, perspectivele de dezvoltare a pieței, posibilitățile de export și necesitățile întreprinderilor importatoare. Astfel, businessmenii interesați să își găsească parteneri și să penetreze aceste piețe, se pot adresa la CCI.
Prisiajniuc Nicolae, președinte al CCI din Rostov pe Don a spus că, o atenție aparte va fi acordată dezvoltării micului business și parteneriatelor de afaceri dintre întreprinderile mici și mijlocii. Iar pentru realizarea eficientă a prevederilor Acordului, se preconizează organizarea în comun a seminarelor, meselor rotunde, vizitelor de afaceri etc.
Încheierea Acordului și reuniunea de afaceri, la care au luat parte 25 de companii din regiunea Rostov, au făcut parte din programul Misiunii economice Volgograd – Rostov pe Don – Doneţk, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, în perioada 19-26 mai 2013.
Reamintim că, în cadrul aceleași misiuni economice, la începutul săptămânii curente, CCI a Moldovei a semnat încă două Acorduri de colaborare: cu CCI din Donețk, Ucraina și cu CCI din Voldograd, Rusia.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33