Vizualizări: 2276
Reprezentanţi ai organizaţiilor de susținere a businessului și agenți economici participă la o vizită de studiu în Germania
Chișinău, 12 Martie 2013 — Reprezentanţi ai organizaţiilor de susținere a businessului și agenți economici, inclusiv din stânga Nistrului, care activează în domeniul agricol, participă la o vizită de studiu în Germania, în perioada 11-15 martie 2013.
Vizita de studiu este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Grupul de oameni de afaceri este condus de președintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu. Din delegația autohtonă fac parte reprezentanții a 20 de ONG-uri de profil și companii, printre care: asociațiile ”BioEnergGroup”, ”Concordia”, ”Uncalnis”, ”Mierea Aurie”, ”ASPROAGRO”, Asociaţia antreprenorilor din Găgăuzia, Centrul de Business din Cahul, Agenţia Europeană de Cercetări Economice, Reconstrucţie şi Dezvoltare, SA ”Nistru-Olăneşti”, SRL ”Unigrain”, SRL ”Agrostar”, SRL ”Evrosad” ș.a.
Potrivit directorului Direcției Relații Internaționale a CCI a Moldovei, obiectivele vizitei de studiu sunt familiarizarea cu practicile europene de desfăşurare a afacerilor, schimbul de experienţă, realizarea potenţialului de export şi identificarea posibilităţilor de stabilire a cooperării investiţionale. ”Întreprinzătorii vor avea întrevederi de afaceri și vor vizita întreprinderi specializate în producerea biomasei și biogazului, energie regenerabile, prelucrarea produselor agricole, creșterea produselor agricole ecologice, prelucrarea laptelui, rețele de distribuție a produselor alimentare etc. Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova vor fi prezentate în cadrul reuniunilor de afaceri de la CCI Leipzig, CCI Potsdam și de la Comitetul de Est al Economiei Germane, Berlin. Delegația autohtonă se va întruni și cu reprezentanți ai clusterului producătorilor de produse alimentare.
Aceste sectoare sunt importante pentru economia națională, cu o mare perspectivă de dezvoltare, însă nu sunt valorificate pe deplin. Preluarea experienței partenerilor din Germania este binevenită, practicile germane demonstrându-și deja eficiența”, a spus Mihai Bîlba.
Menționăm că, vizite de studiu similare au mai avut loc în Polonia și Austria.
Programul ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii” are o durată de 3 ani. Obiectivul general al acestuia este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33