Nume
Parola
Vizualizări: 3332
Crearea parteneriatelor inter-comunitare în localităţile de pe ambele maluri ale Nistrului
11 Noiembrie 2014 — Pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie curent, 75 de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi lideri comunitari de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi instruiţi cum să identifice cele mai stringente probleme comunitare, cum să scrie proiecte şi să câştige granturi pentru soluţionarea lor. De asemenea, participanţii la cursurile de instruire vor fi încurajaţi să creeze parteneriate inter-comunitare, pentru ca împreună să rezolve mai uşor problemele existente.
Cursurile de instruire fac parte dintr-un proiect realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Progamului “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Cursul de instruire va fi susţinut de o echipă de formatori din cadrul Centrului Naţional CONTACT, Institutului Independent de Drept şi Societate Civilă din Tiraspol, Organizaţiei de Consultanţă şi Training "Caraseni" şi de către Nicu Cuţă, expert independent din România.

Primul training privind mobilizarea comunităţii, identificarea în comun a problemelor comunitare şi planificare strategică a avut loc în perioada 7-8 noiembrie 2014. Cei 32 de participanţi la training de pe ambele maluri ale Nistrului au elaborat împreună şase concepte de proiect pentru dezvoltarea comunităţilor din Zona de securitate şi regiunea transnistreană. În baza acestora au fost create 6 echipe comune de lucru, care vor dezvolta proiectele privind susţinerea micului business în mediul rural, consolidarea infrastructurii locale, încurajarea colaborării dintre diferite grupuri sociale de pe ambele maluri ale Nistrului etc.

Următorul modul de instruire prevede scrierea unor propuneri de finanţare către donatori, selectarea donatorului, găsirea partenerilor şi colectarea de fonduri pentru rezolvarea problemelor comunitare şi va avea loc în perioada 18-19 noiembrie curent.

Menţionăm că, Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Scopul Programului este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.

Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe Centrul CONTACT,
e-mail: lporumb@contact.md. Tel: 022-23-39-47.