Nume
Parola
Vizualizări: 2980
15 lideri regionali din Zona de Centru au aderat la Coaliţia pentru Dezvoltare Regională din RM
5 August 2014 — Astăzi la Chișinău, Centrul CONTACT a organizat o şedinţă de informare a creării Coaliţiei pentru Dezvoltare Regională din Zona de Sud a Republicii Moldova. La întrunire au luat parte 15 lideri regionali,, care au discutat despre scopul şi obiectivele Coaliţiei pentru Dezvoltare Regională şi au planificat activităţile în cadrul proiectului.
Totodată, cei prezenţi au luat în vizor şi elaborarea conceptelor necesare pentru activitatea Coaliţiei (cereri de aderare, regulamentul de funcţionare a Coaliţiei, etc.). Astfel, în cadrul Coaliţiei urmează să se creeze o platformă a societăţii civile pentru monitorizarea documentelor publice ce ţin de dezvoltarea regională a RM, va fi consolidat potenţialul şi capacităţile membrilor Coaliţiei în procese de monitorizare, se va miza pe perfecţionarea cadrului legal ce reglementează activitatea socio-economică în mediul rural, dar şi pe promovarea şi elaborarea politicilor publice europene orientate spre dezvoltarea economică şi regională a RM.
Discuţiile s-au axat şi pe documente elaborate pentru dezvoltare regională şi comunitară a ţării, şi anume: Strategia de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural din Moldova 2014-2020 http://www.maia.gov.md/public/files/Proiecte/ProiectStrategiaAgriculturaDezvRur.pdf, ce reprezintă unul cele mai importante documente strategice ale ţării şi Strategia Naţională de Dezvoltare Regională 2013-2015, http://mdrc.gov.md/public/files/Proiect_SNDR_.pdf .
Participanţii au menționat actualitatea creării unei asemenea Coaliții și durabilitatea ei. Cei prezenți si-au declarat intenția de a deveni promotori ai acestei Coaliții, pentru ca și alți cetățeni activi să se implice și să cunoască despre benficiile ei.
Această platformă a societăţii civile va cuprinde aria zonelor din nordul, sudul şi centrul ţării. La final a fost aprobat conceptul integral şi emiterea unei declaraţii despre crearea Coaliţiei.
Precizăm, că Centrul Contact susţine implicarea tuturor organizaţiile regionale şi locale din ţară, prin aderarea la Coaliţia de Dezvoltare Regională din Republica Moldova şi urmăreşte perfecţionarea cadrului legal ce reglementează dezvoltarea regională, activitatea socio-economică şi agricolă în mediul rural.
Prin activitatea sa, Coaliţia implică toţi actorii locali în procesul decizional prin monitorizarea politicilor publice şi promovarea dezvoltării durabile regionale.
Coaliţie pentru Dezvoltare Regională este o alianţă de asociaţii, constituită prin liberul consimţământ al reprezentanţilor organizaţiilor membre, care îşi propune să pledeze în favoarea intereselor membrilor şi a beneficiarilor membrilor săi, să contribuie la perfecţionarea cadrului legal ce reglementează dezvoltarea regională, activitatea socio-economică şi agricolă în mediul rural. Proiectul este implementat prin intermediul grantului acordat prin Centrul Regional de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul Proiectul SECTOR. Acest proiect este finanţat de către Guvernul Suediei, Centrul Regional de Mediu pentru Europa Centrală şi de Est. Guvernul Suediei nu îşi asumă nici o responsabilitate, explicită sau implicită, pentru daune care pot surveni activităţile beneficiarilor săi. Opiniile exprimate în această publicaţie nu reprezintă în mod necesar politicile sau opiniile donatorilor.

Persoana de contact Aliona Veselovscaia, coordonator de program Centrul CONTACT tel 022, 23.39. 47, elena.veselovskaia@gmail.com