Nume
Parola
Vizualizări: 3036
Duplex Chișinău - Tiraspol. "Centrul CONTACT promovează femeile"
7 Martie 2014 — Centrul CONTACT promovează femeile…

În luna martie sărbătorim femeia. Este luna în care spiritul primăverii îşi face simţită prezenţa iar femeia poarta cu ea frumuseţea şi prospeţimea acestui anotimp.
În prejma Zilei Internaţionale a Femeii, Centrul CONTACT a încercat să afle cât de implicate sunt femeile în dezvoltarea comunităţilor. Am trecut Nistrul pentru a realiza un duplex Chişinău – Tiraspol şi a afla cum reuşesc femeile să participle la dezvoltarea localităţilor, cum pot menţine un dialog constructiv, dar şi cum reuşesc să întărească încrederea între cele două maluri. Protagonistele noastre sunt patru femei:
Rodica BUZILĂ, preşedinţa AO Clubul Femeilor INSPIRAŢIE, Oxentea, rl. Dubăsari;
Veronica ŞTEFANIUC, preşedinta AO „Femeie. Speranţă. Viitor.”, Varniţa, rl. Anenii Noi;
Anna PASCARI, preşedinta AO „Speranţă şi viitor”, Speia, rl. Grigoriopol;
Tatiana GURTAVAIA, şefa administraţiei s. Hîrtop, rl. Grigoriopol.

1. Suntem în preajma Zilei Internationale a Femeilor. Care este rolul femeii în dezvoltarea comunitară?

Anna Pascari: Femeile din mediul rural joacă astăzi un rol crucial în dezvoltarea social-economică a localităţii. Dar situaţia lor este caracterizată şi printre multe contradicţii şi dificultăţi în viaţa de zi cu zi. Din păcate, contribuţia femeilor în viaţa publică este eclipsată de mai mulţi factori. Aici încă avem de muncit. Dar, Ziua Internaţională a Femeii, cel puţin o dată pe an, reaminteşte cât de valoroasă este femeia pentru societate şi cât de importantă este munca şi dăruirea de sine a Femeii.

Veronica Ştefaniuc: Rolul femeii în dezvoltarea comunitară este de a uni membrii activi ai comunităţii sau liderii comunităţii şi a activa împreună.
Ea, femeia, reuşeşte şi caută soluţii la rezolvarea problemelor comunitare, generează idei este insistentă şi prudentă la implementarea diferitor proiecte. Este chiar şi mediator în rezolvarea problemelor comunitare.

Tatiana Gurtovaia: Părerea mea, este că femeile i-au parte la viaţa politică a ţării şi sunt alese în funcţii de conducere. La nivel comunitar sunt preocupate de viaţa publică în toate segmentele. Consider, că femeile sunt lideri în organizarea tuturor activităţilor desfăşurate de către comunitate.

Rodica Buzila: Parcurgem o perioadă importantă pentru Republica Moldova. Cursul european ales de ţara noastră, presupune nu doar posibilitatea, dar şi necesitatea de implicare a tuturor cetăţenilor în procesul decizional, şi dacă aproximativ jumătate din populaţie o constituie femeile, este important ca şi ele să participe la aceste reforme, dacă ne dorim un viitor prosper.

2. În contextul proiectului menţionat, cum reuşesc femeile de pe ambele maluri ale Nistrului să consolideze încrederea între părţi şi să menţină un dialog constructiv?

Anna Pascari: Femeile de pe ambele maluri ale Nistrului în cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului în dezvoltarea comunităţilor” au posibilitatea de a promova şi valorifica tradiţiile naţionale împreună. Pot împărtăşi experienţele şi pot învăţa lucruri utile. Totodată, stabilesc poduri de încredere prin organizarea diverselor activităţi comune ca să-şi îmbunătăţească viaţa comunitară.

Veronica Stefaniuc: Femeile de pe ambele maluri ale Nistrului reuşesc să găsească puncte comune de interes, iar succesul activităţilor noastre poate fi uşor reprodus.
Am înţeles, că doar comunicând deschis şi având încredere între părţi, putem menţine un dialog constructiv şi realizarea proiectului nostru “Podeţul prieteniei între două grădiniţe de pe ambele maluri ale Nistrului” a confirmat acest lucru.

Tatiana Gurtovaia: Între femeile de pe ambele maluri ale Nistrului există un dialog constructiv pentru a face schimb de experienţă. În cadrul proiectului s-au creat condiţii pentru a răspunde şi a comunica în orice problemă de interes. La toate instruirile desfăşurate mereu există atmosfera de prietenie, înţelegere reciprocă şi respect.

Rodica Buzilă: Proiectul “Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, la dezvoltarea comunităţii” a fost pentru noi un restart a unei colaborări pe care ne-o doream demult timp.
Cu toate că satul de unde sunt partenerele noastre de proiect este situat vizavi de satul Oxentea, pe parcursul ultimilor 22 de ani, conflictul transnistrean ne-a distanţat foarte mult. Am simţit deschiderea femeilor de pe malul stâng spre comunicare şi colaborare, dar în acelaşi timp şi frica faţă de regimul transnistrean, de a nu fi pedepsite pentru faptul că au stabilit un contact cu o localitate din dreapta Nistrului. În acelaşi timp sunt optimistă că vom putea realiza lucruri frumoase împreună, vom apropia mai mult localităţile noastre.

3. Ce aţi reuşit să schimbaţi în localitatea Dvs.?

Anna Pascari: Există o tendinţă de îmbătrânire a satelor noastre. Migraţia şi-a pus amprenta iar tinerii aleg să plece din localitate. Ne preocupă în special acest aspect şi căutăm posibilităţi să rămână în localitate. Drept dovadă am creat un club de tineret "Tânărul etnograf " , în care implicăm săteni de toate vârstele şi profesiile, pentru a le arăta că pot rămâne şi în localitate.

Veronica Stefaniuc: În calitate de preşedinte a Asociaţiee de femei “Femeie. Speranţă. Viitor. ”, dar şi ca director al centrului de reabilitare a copiilor în situaţii de risc sunt foarte bucuroasă că am contribuit în anul 2013 la realizarea următoarelor proiecte: Construcţia terenului de joc lîngă Casa de Cultură,, Ajutor bătrînilor singuratici din s. Varniţa finanţat de FOR-ul Organiţiilor de Femei din Moldova., “Reparaţia drumului central ”- 2 proiecte , unul finanţat de FISM şi altul de PNUD şi UE, “Conectarea Liceului la Centrală termică pe biomasă ”-finanţat de PNUD şi UE, ,,Dotarea Centrului de Sănatate Varniţa cu echpament şi mobilier,, finanţat de PNUD, organizarea Şcolii de conceliere pentru comunităţile Post Conflict la Romania, finanţat de FISM, la moment implementam 2 proiecte-unul cu centrul Contact “Podeţul prieteniei între două grădiniţe” şi ,,Dotarea Centrului Asclepio cu echipament, finanţat de United Nations Women şi Guild-Geneva.

Tatiana Gurtovaia: În satul nostru Hârtop, copii sunt implicaţi în diverse activităţi în cadrul secţiilor de creaţie. Totodată, în Casa de Cultură au fost renovate blocul sanitar şi biroul pentru cercurile de creaţie a lucrului manual, şi jocurile de masă pentru copii.

Rodica Buzilă: Aş vrea să mă refer aici la contactele între instituţiile de stat de pe ambele maluri ale Nistrului: primărie, gimnaziu, grădiniţă, Casa de cultură. Am lucrat împreună asupra unei propuneri de proiect, care ar consolida şi mai mult relaţiile de prietenie. Acum suntem la etapa elaborării unui blog comun, ce va oglindi activităţi din ambele localităţi.

4. Ce sfaturi aveţi pentru femeile care îşi doresc să iniţieze acţiuni pentru dezvoltarea rurală?

Anna Pascari: Îmi doresc ca femeile să fie mai active. Profit de această ocazie pentru a felicita toate femeile cu sărbătoarea ce se apropie - Ziua Internaţională a Femeii. Le doresc prosperitate, tot binele, fericire, succes şi mereu – dorinţa şi posibilitatea de a schimba ceva în viaţa din localităţile rurale .

Veronica Ştefaniuc: Să formeze echipă, pentru că de una singură e greu de realizat ceva în comunitate , să fie insistente, să bată la cât mai multe uşi şi chiar dacă de prima dată nu se primeşte ceva să nu se descurajeze. Şi cel mai important – răbdare.

Tatiana Gurtovaia: Aş da un sfat tuturor femeilor – să meargă cu încredere înainte.

Rodica Buzilă: Să aibă mai multă încredere în forţele proprii, să dea dovadă de mai mult curaj şi perseverenţă şi să nu se lase influenţate de opinii pesimiste.

Menţionăm că aceste femei sunt beneficiare ale proiectului: „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului la dezvoltarea comunităţii”, realizat de Centrul CONTACT şi ILS din Tiraspol, cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Acest articol face parte din cadrul campaniei de informare „Femeia – lider a comunităţii”.