Nume
Parola
Vizualizări: 2942
Centrul Contact a câştigat un grant pentru viabilitatea organizaţională.
16 Decembrie 2013 — Joi, 12 decembrie, Aleona Vselovschi coordonatorul de programe al Centrului Contact a participat la întrunirea învingătorilor de granturi ”Viabilitatea organizațională”, organizată în cadrul proiectului SECTOR, cu suportul financiar al Regional Environmental Center şi Agenţiei SWEDEN.
Cele trei componente principale ale proiectului SECTOR au fost concepute pentru a sprijini realizarea obiectivelor principale ale proiectului. Cele trei componente sunt:
• Dezvoltare organizațională
• Granturi și platformă de dialog
• Consolidarea capacităților și crearea de rețele
Activitățile în Belarus și Republica Moldova vor fi implementate la nivel local, național și regional. Aceste activități vor fi strâns legate între ele, cu scopul de a ajuta organizațiile societății civile să se dezvolte și să devină mai puternice. Componentele proiectului vor sprijini inițiativele organizațiilor societății civile, precum și colaborarea cu autoritățile, comunitățile și întreprinderile interesate prin intermediul granturilor; vor întări capacitățile OSC și vor consolida rețelele naționale, regionale și internaționale prin intermediul instruirii și programelor de schimb, precum și prin sensibilizarea, dar şi punerea în aplicare a unui program educativ menit sa trezeasca interesul cetățenilor.
Scopul principal al proiectului vizează consolidarea organizaţională a Centrului Contact, dar şi dezvoltarea instituţională.
Proiectul implementat de Centrul Contact se va desfăşura în perioada decembrie 2013 – octombrie 2014.
În cadrul întrunirii, coordonatorul Centrului Contact Aleona Veselovschi a făcut o prezentare a proiectului, a descris rezultatele procesului de autoevaluare şi părţile principale ale planului de dezvoltare, elaborat în cadrul proiectului de viabilitate. Coordonatorul a explicat celor prezenţi, care este problema viabilităţii organizaţionale.
Deasemenea, Aleona Vselovskaia s-a referit la activităţile proiectului, rezultatele –cheie pe care se mizează, parţile interesate, dar şi beneficiarii.

Peroana de contact: Aleona Vselovschi, coordonator de programe, Centrul Contact. Tel: 233947; 233948; elena.veselovskaia@gmail.com