Nume
Parola
Vizualizări: 2795
Nouă miniproiecte finanțate de Centrul Contact
Chișinău, 11 Noiembrie 2013 — Nouă miniproiecte finanţate de Centrul Contact

Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova Contact, în parteneriat cu Institutul Independent de drept şi societatea civilă din regiunea transnistreană, continuă realizarea activităţilor, în cadrul acestui proiectului: „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului la dezvoltarea comunităţii”.
Vineri, 8 noiembrie, la sediul Centrului Contact au fost semnate contractele pentru finanţarea a 9 miniproiecte.
Astfel, AO „VIITORUL” va implementa proiectul “Crearea Centrului de Informare şi Sprijin Calfa pentru persoanele din zona de securitate, incluzând malul drept al Nistrului localitatea Calfa şi malul stâng al Nistrului: satul Speia”. Valoarea proiectului este de 12600 de lei. Proiectul presupunea instruire, dotarea centrului cu echipament, activităţi de sensibilizare şi mobilizare a comunităţilor şi este implementat în colaborare cu APL Calfa, ONG ”Izvoraş”, ONG ”Calfa Gaz”.
AO Clubul Femeilor „INSPIRAŢIE”, din s. Oxentea, Dubăsari a cîştigat un proiect în valoare de 12 500 lei. Scopul proiectului ţine de valorificarea potenţialului grupurilor de femei active din satele Oxentea, Goian şi Roghi ale raionul Dubăsari în procesul de restabilire şi consolidare a relaţiilor de prietenie şi încredere între localităţile beneficiare.
Centrul comunitar multifuncţional de asistenţă socială Chircăieşti. rl. Căuşeni va implementa proiectul „Colaborare şi schimb de bune practici în asistenţa multifuncţională a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în dificultate, în valoare de 13 000 lei. Scopul proiectului este consolidarea parteneriatului dintre Centrul Comunitar Multifuncţional de Asistenţă Socială Chircăieşti şi Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi copii rămaşi fără îngrijirea părinţilor din or. Bender prin schimb de bune practici în asistenţa copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în dificultate.
AO „Femeie. Speranţă.Viitor.” în parteneriat cu AO „Viva Vita” va desfăşura proiectul “Podeţul prieteniei între grădiniţa „ Romaniţa ” s. Varniţa, rl. Anenii Noi şi grădiniţa ”Guguţă” s. Speia, rl. Grigoriopol. Crearea parteneriatului durabil între aceste grădiniţe este scopul primordial al proiectului.
Parteneriatul necomercial «Центр развития села – МирБыч», Clubul «În pas cu timpul», s. Bîcioc, rl. Grigoriopol va instrui 30 de femei cum să lucreze la calculator şi care vor avea posibilitatea de a accesa informaţii de pe internet şi vor fi implicate în activităţi sociale, de recreere şi dezvoltare a comunităţii.
Grupul de iniţiativă din s. Speia în cadrul proiectului „Crearea clubului de tineret «Tânărul etnograf al satuluiui Speia» va avea un buget de 12 714 lei pentru activitatea de educaţie patriotică a tineretului din Speia, r. Grigoriopol, şi anume: păstrarea informaţiilor cu privire la istoria satului, promovarea realizărilor deosebite ale locuitorilor din sat, studierea folclorului şi a istoriei locale.
Grupul de iniţiativă «Crăciunul alături de noi» din s. Ternovca, rl. Slobozia, proiectul va ajuta mobilizarea cetăţenilor pentru a rezolva alte probleme stringente ale comunităţii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Grup de iniţiativă din localitatea Hîrtop, rl. Grigoriopol, va realiza proiectul cu denumirea «Organizarea timpului liber pentru sărbătorile de iarnă, în scopul promovării culturii şi conservarea patrimoniului cultural "Vacanţa de Crăciun". Proiectul dat este îndreptat spre atragerea femeilor de toate vârstele în organizarea unui festival, cu participarea întregii populaţii; de a consolida legăturile sociale şi culturale în cadrul comunităţii, pentru a promova şi menţine relaţii de familie şi continuitatea generaţiilor.
Grupul de iniţiativă «Nu există drog fără efecte dăunătoare» din s. Hrustavaia, rl. Camenca are un buget de 12 630 lei şi va urmari scopul de a mari gradul de conştientizare a tinerilor cu privire la pericolele de droguri.
Amintim, ca in cadrul proiectul ,,Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului la dezvoltarea comunităţii” a mai fost realizat un raport analitic, privind situaţia femeilor şi rolul participării în comunitate, 33 de femei din mediul rural de pe ambele maluri ale Nistrului au fost instruite in domeniile: managementul de proiect dar şi mobilizarea comunităţii iar 10 femei din Transnistria au participat la programul de stagiu în organizaţiile de pe malul drept al Nistrului
Proiectul este implementat în perioada mai 2013 – aprilie 2014, iar scopul acestuia este sporirea gradului de participare a femeilor din mediul rural la rezolvarea problemelor comunităţii.
Vom reveni cu detalii despre activităţile ulterioare.
Pentru detalii referitoare la proiect contacta-ţi asistentul de proiect, Lilia Porumb. (233947; 233948; lporumb@contact.md, lilia.porumb@gmail.com).

Acest proiect este organizat in cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii”, care este implementat de Centrul Contact din Chișinău, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Scopul Programului este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.