Vizualizări: 4799
Reprezentanții APL, în cadrul echipei guvernamentale, au participat la screeningul bilateral a primei etape a procesului de negocieri de aderare a R. Moldova la UE!
10 Octombrie 2024 — Alături de reprezentanți ai autorităților centrale, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a făcut parte din delegația R. Moldova care a participat la 26 septembrie, la Bruxelles, la sesiunea de screening bilateral, ceea ce presupune evaluarea compatibilității legislației din statul nostru cu cea a Uniunii Europene. CALM a fost reprezentat de directorul executiv Viorel Furdui și vicepreședintele, primarul de Sireți, Strășeni, Leonid Boaghi.
În cadrul evenimentului, membri ai Guvernului au făcut o prezentare a mai multor domenii, printre acestea fiind reforma administrației publice centrale și locale, drepturile omului, justiție etc. - o procedură prin care au trecut toate țările care au devenit membre ale UE.
Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a declarat că pentru prima dată în istoria UE și a țărilor candidate la aderare, în cadrul grupului de negocieri au fost incluși și reprezentanți ai APL. „Credem că această realizare marchează o anumită schimbare a mentalității guvernanților din statul nostru, dar este și un exemplu pentru alte state candidate la aderarea la UE."
Viorel Furdui a specificat că este importantă participarea APL în procesul de negociere deoarece toate înțelegerile la care se ajunge, legislația care se acceptă, modificările care urmează să fie introduse în legislația națională și alte schimbări care vor avea loc urmează să fie ajustate la condițiile concrete din fiecare stat, ceea ce va influența foarte mult și modalitatea de implementare a IQ-ului comunitar, cadrului legislativ și toate angajamentele asumate de R. Moldova în procesul de aderare, dar și în calitate de viitor stat membru al UE.
„Încă din momentul în care a fost adoptat mecanismul de negociere prin hotărâre de Guvern, CALM a abordat acest subiect de a include reprezentanți ai APL în acest proces, deoarece administrația publică locală face parte din sistemul general al guvernării din R. Moldova și este foarte important ca opinia autorităților publice locale să fie auzită și luată în calcul atunci când ne asumăm diverse angajamente și modificări în domeniul legislativ, instituțional din R. Moldova", a afirmat Viorel Furdui.
Vorbind despre rezultatele evenimentului de la Bruxelles, directorul executiv al CALM a menționat că deși există o procedură foarte specifică în derularea acestor negocieri, a fost o posibilitate foarte bună pentru reprezentanții APL să discute cu persoanele care nemijlocit sunt implicate în procesul de negocieri și să vină cu diverse propuneri care se vor regăsi în agenda de discuții, inclusiv în calitate de următoare acțiuni.
Astfel, la propunerea CALM, APL au fost menționate în mai multe rânduri în prezentările elaborate de delegația R. Moldova, în calitate de partenere ale Guvernului, dar și de participante în procesul de negocieri la diverse capitole.
„Reprezentanții UE au fost informați despre importanța participării APL în acest proces de negocieri. Totodată, a fost luată în considerare propunerea de a fi creată o Comisie comună, pe lângă Comitetul European al Regiunilor, structură afiliată și influentă în Parlamentul European, în cazul deciziilor ce vizează problemele de interes pentru autoritățile locale și regionale din țările membre ale UE."
Comitetul European al Regiunilor reprezintă o structură în competența căreia este dezvoltarea locală și regională a țărilor UE și întreaga problematică ce vizează colectivitățile locale, programele destinate acestora etc. Toate actele care se adoptă la nivelul Uniunii Europene și care vizează administrațiile publice locale și dezvoltarea locală și regională sunt dezbătute în cadrul acestei structuri în care se regăsesc reprezentanții APL din toate țările membre ale UE. „Participarea APL din R. Moldova în cadrul Comitetului European al Regiunilor ar oferi oportunități de apropiere și mai mare a APL din Republica Moldova de cele din cadrul UE, dar și posibilitatea APL din R. Moldova să-și facă auzită poziția, inclusiv în discuțiile despre programele de dezvoltare care vor fi destinate comunităților locale din R. Moldova", a menționat directorul executiv al CALM.
De asemenea, Viorel Furdui s-a arătat convins de faptul că participarea APL în procesul de negocieri va contribui la conectarea și corelarea angajamentelor asumate și legislației UE, cu realitățile din R. Moldova, astfel încât legislația comunitară să poată fi implementată în modul și termenele corespunzătoare.
Totodată, a fost menționat nivelul de pregătire a echipei guvernamentale, condusă de viceprim-ministra pentru integrare europeană Cristina Gherasimov, care a moderat ședința și a secretarei generale adjuncte a Guvernului Lilia Dabija, care a fost și raportoarea principală pe domeniul respectiv. CALM a scos în evidență și deschiderea extraordinară a reprezentanților UE față de R. Moldova, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv în vederea continuării parcursului european, astfel încât în termeni cât mai restrânși statul nostru să devină parte a marii familii europene.
Participarea CALM la sesiunea de screening bilateral de la Bruxelles a avut loc cu suportul Consiliului Europei/ Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33