Vizualizări: 2383
A fost semnat contractul de antrepriză pentru lucrări de reabilitare a Rezervației Cultural-Naturale ”Orheiul Vechi” din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală
21 Octombrie 2022 — Astăzi, 21 octombrie, la Butuceni, a fost semnat un nou contract de antrepriză, care prevede lucrări de reabilitare a Rezervației Cultural-Naturale "Orheiul Vechi".
Documentul a fost semnat trilateral de către ADR Centru, Instituția Publică Rezervația Cultural-Naturală "Orheiul Vechi" și Asocierea: S.C. RESTACO SRL și Pro Ex 2005 S.R.L., desemnați pentru executarea lucrărilor în cadrul proiectului de dezvoltare regională.
Acest proiect investițional, conform prevederilor contractului de antrepriză, se planifică a fi implementat în următoarele 14 luni. Aici, urmează să fie executate lucrări de conservare și amenajare a accesului pentru vizitatori, inclusiv persoanele cu nevoi speciale, către obiectivele turistice a Rezervației Cultural-Naturale "Orheiul Vechi. Astfel, urmează consolidarea și conservarea Băii medievale, lucrări de reconstrucție a valului de apărare, sistem de fortificare medieval cu săli de expoziție, lucrări de edificare a blocului cu sală de conferință multifuncțională, oficii și depozite.
Realizarea obiectivelor propuse în cadrul proiectului va spori valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural, evidențierea patrimoniul arhitectural cât și modernizarea infrastructurilor existente. Acest lucru va condiționa creșterea considerabilă a numărului vizitatorilor în zonă, fapt care va avea un impact benefic asupra comunității locale, va sprijini agenții economici din regiune și respectiv va mări aportul la bugetul local cât și la cel național.
Prin implementarea proiectului și atingerea obiectivelor propuse, reprezentanții Rezervației Cultural-Naturale "Orheiul Vechi" urmăresc îmbunătățirea semnificativă a aspectului rezervației.
Valoarea Contractului de antrepriză constituie 26 578 320.86 lei MDL, bani care vor fi acordați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33