Nume
Parola
Vizualizări: 2693
492 de proiecte pentru dezvoltarea localităților, selectate în cadrul Programului național „Satul European”
Chișinău, 22 Iulie 2022 — 492 de proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de peste două miliarde de lei, vor fi implementate în cadrul Programului național „Satul European”. Concursul pentru selectarea proiectelor s-a desfășurat în perioada martie-aprilie a anului curent. În total, la concurs au fost depuse 728 de dosare de participare.

Guvernul a aprobat, astăzi, includerea proiectelor câștigătoare în Lista proiectelor prioritare de dezvoltare locală, pentru finanțare din sursele Fondului național privind dezvoltarea regională și locală (FNDRL), în perioada 2022-2023.

Astfel, din 492 de proiecte selectate:

► 152 sunt destinate construcției/extinderii/reabilitării/modernizării sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare;
► 43 proiecte – instalarea iluminatului public;
► 35 proiecte – elaborarea planurilor urbanistice generale;
► 120 proiecte – construcția, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice;
► 8 proiecte – instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile;
► 71 proiecte – construcția, reconstrucția edificiilor sportive, centre de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu nevoi speciale;
► 52 proiecte – restaurarea/reabilitarea/reconstituirea/conservarea monumentelor/structurilor istorice;
► 11 proiecte – cofinanțarea proiectelor implementate din sursele de asistență externă.
La etapa următoare, în urma aprobării listei proiectelor, Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală urmează să inițieze procedura de semnare a contractelor de finanțare cu administrațiile publice locale.

Menționăm că pentru finanțarea proiectelor câștigătoare, se vor utiliza mijloacele financiare alocate în FNDRL, prevăzute în Legea anuală a bugetului de stat, mijloacele financiare alocate din surse externe, bugetele APL, dar și alte surse permise de lege.

www.midr.gov.md