Nume
Parola
Vizualizări: 4031
Cu sprijinul Uniunii Europene, la Flămânzeni a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de sporire a eficienței energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu”
Flămânzeni, Sîngerei, 18 Mai 2022 — 330 de elevi și profesori de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei, beneficiază de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil, grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Miercuri, 18 mai 2022, la Flămânzeni a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de renovare a gimnaziului în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”. Conducerea ADR Nord, reprezentanți GIZ Moldova, autorități locale, reprezentanții mai multor instituții abilitate și antreprenorul au inspectat gimnaziul pentru a verifica volumul lucrărilor executate și calitatea acestora. Ulterior, membrii comisiei de recepție au semnat actele ce atestă finalizarea lucrărilor de renovare a instituției de învățământ.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat importanța acestui proiect pentru satul Flămânzeni. „Este primul proiect de eficiență energetică finanțat de Uniunea Europeană care a fost finalizat cu succes. Eficiența energetică este o prioritate de importanță națională și ne bucurăm că anume în Regiunea de Dezvoltare Nord, la Flămânzeni, avem un exemplu pe care îl pot prelua multe alte localități”, a menționat șefa ADR Nord.

Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul acestui proiect constituie 21,7 milioane lei, din care 21,28 milioane lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene, prin intermediul ADR Nord, și 430,5 mii lei - cofinanțarea din partea Consiliului Raional Sângerei.

Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni a fost renovat și eficientizat energetic în urma realizării a 15 măsuri investiționale. Astfel, a fost termoizolată anvelopa clădirii (6 394.3 mp), clădirea a fost asigurată cu energie regenerabilă prin instalarea a 30 bucăți de panouri fotovoltaice, gimnaziul a fost iluminat pe exterior și terenul aferent (12 piloni și corpuri de iluminat de 32W), încăperile au fost asigurate cu sisteme de ventilare și antiincendiu, gimnaziul a fost asigurat cu inventar sanitar, a fost construită o cale de acces pentru persoanele cu nevoi speciale, bucătăria instituției a fost modernizată și dotată cu echipament tehnic. Lucrările au demarat în luna octombrie 2020 și au fost executate de asocierea SRL „Valdcongrup” – SRL „Uralis”.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni” este finanțat de Uniunea Europeană și implementată de ADR Nord și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

www.adrnord.md