Nume
Parola
Vizualizări: 4224
Străzile din Talmaza iluminate „ca în Las Vegas”, cu suportul USAID și a Programului Comunitatea Mea
Talmaza, Stefan Voda, 17 Mai 2022 — Motiv de bucurie pentru aproape 6000 de locuitori ai satului Talmaza, Ștefan Vodă, unde cu suportul USAID, prin intermediul Programului Comunitatea Mea și IREX, a fost extins sistemul de iluminat public stradal, pe o porțiune de 12,2 km, în mai multe cartiere din localitate.

Proiectul în valoare de 78 de mii de dolari SUA, dintre care circa $48.000 a fost investiția Guvernului Statelor Unite/USAID, a avut drept scop extinderea sistemului existent prin instalarea a 266 de corpuri de iluminat de tip LED, econome, care pot fi controlate de la distanță. Totul cu scopul reducerii consumului de energie electrică și obiectivul de a crește siguranța locuitorilor din Talmaza pe timp de noapte, pe străzile din localitate.

În cadrul evenimentului de inaugurare, organizat vineri, 13 mai 2022, primarul localității, Eugen Prutean, a menționat că acest proiect a fost unul mult așteptat de cetățeni. ”Mă bucur că lumina a ajuns și pe străzile din această parte a localității. Problema iluminatului public a fost pusă drept prioritate și trebuia rezolvată, pentru ca femeile, copiii şi persoanele în etate să se simtă în siguranță pe străzile din sat” a menționat primarul.

”Parcă suntem în Las Vegas. Nu ne mai împiedicăm noaptea pe străzile întunecate. E tare plăcut să avem străzile iluminate” ne-a spus locuitorii satului Talmaza, care s-au alaturat să sărbătorească inaugurarea noului sistem de iluminat public stradal.

Prezent la evenimentul de inaugurare, Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova a apreciat înalt colaborarea dintre APL și cetățeni. „Suntem încântați de ospitalitatea, dorința și efortul oamenilor și a autorităților publice locale, de a-și păstra tradițiile, de a îmbunătăți serviciile publice și de a pune în valoare potențialul turistic deosebit al localității”.

În cadrul Programului Comunitatea Mea, 12 localități (Bilicenii Vechi, Onișcani, Borogani, municipiul Cahul, Valea Perjei, Slobozia Dușca, Talmaza, mun. Edineț, Ruseștii Noi, Taraclia (r. Căușeni), Dumbrăvița și Sîngereii Noi) beneficiază de finanțarea Agenției USAID pentru implementarea proiectelor de iluminat stradal performant. În total, mai mult de 65 de mii de cetățeni se bucură de străzi iluminate și condiții mai bune de viață în localitățile lor.

Despre Programul Comunitatea Mea
Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Agenției USAID și a Programului Comunitatea Mea, implementat de IREX, susține 92 de APL-uri din întreaga țară cu scopul de eficientiza guvernarea locală și implementa proiecte de infrastructură, care îmbunătățesc serviciile publice, cum ar fi drumuri și trotuare, iluminat stradal, cladiri publice, școli, gradinițe, case de cultură, etc. Fiecare dintre primării au obținut de câte un grant în valoare de până la 60.000 dolari SUA și beneficiază de mentorat și instruire pentru a eficientiza activitatea primărie.

Pentru mai multe detalii despre Programul Comunitatea Mea, contactați Specialistul Comunicare al programului, Tatiana Rusu, la email: trusu@irex.org, sau acesați https://www.facebook.com/ProgramulComunitateaMea.