Nume
Parola
Vizualizări: 5559
Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor a avut loc, la Chișcăreni, în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord
Chișcăreni, Sângerei, 3 Octombrie 2016 — Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor, ediția a VI-a, a avut loc duminică, 2 octombrie, în satul Chișcăreni, raionul Sângerei. Evenimentul s-a desfășurat în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, organizat de ADR Nord, sub egina Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în colaborare cu Agenţia pentru Dezvoltare a Austriei, Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (România).

La sărbătoarea plăcintelor și a sarmalelor au gătit bucate alese zeci de gospodine din Chișcăreni. Locuitorii satelor din preajmă, dar mai cu seamă oaspeții din alte raioane și de peste hotare au avut ocazia să savureze din gustul plăcintelor și sarmalelor de Chișcăreni. În total, la marea sărbătoare gastronomică s-au adunat sute de participanți, dornici să guste din bucatele tradiţionale, de altfel nelipsite de pe mese la orice sărbătoare.

Primarul satului Chişcăreni, Silvia Ţurcan, a menționat că, în acest an, Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor s-a bucurat de atenția turiștilor din diferite raioane ale republicii, dar și din România și Polonia.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a apreciat decizia autorităților locale din Chișcăreni de a sărbători ediția din acest an a Festivalului Plăcintelor și Sarmalelor în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. „Festivalul de la Chișcăreni, de rând cu Festivalul Mierii, pe care l-am organizat sâmbătă, 1 octombrie, este sarea și piperul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Pe lângă forumurile economice și conferințele pe care le organizăm, festivalurile ca cel din Chișcăreni creează o imagine completă a regiunii noastre”, a menționat directorul ADR Nord.

La Festivalul Mierii a participat și o delegație din Voievodatul Polonia Mare (Wielkopolska, Polonia). Vice-mareșalul Voievodatului Krzysztof Grabowski s-a arătat încântat de festivalul plin de culoare de la Chișcăreni.
-----------------
Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor continuă șirul de evenimente ce au avut loc în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Ediția din acest an a Zilelelor Regiunii de Dezvoltare Nord se desfășoară în perioada 26 septembrie - 22 octombrie, în mai multe localități din nordul Republicii Moldova.

www.adrnord.md