Vizualizări: 4952
Prima plantaţie de salcie energetică a fost sădită la o şcoală profesională din Orhei
5 Aprilie 2016 — Un hectar de salcie energetică a fost plantat în satul Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei, pe terenul agricol aflat în proprietatea şcolii profesionale din oraşul Orhei. Evenimentul a adunat peste 100 de persoane: elevi şi profesori, demnitari, parteneri de dezvoltare şi jurnalişti. Plantele energetice sunt o nouă soluţie energetică de alternativă promovată de Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova, cu susţinerea financiară a Uniunii Europene.
Un alt hectar de salcie energetică urmează a fi plantat în satul Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti. Şcolile profesionale din Orhei şi Floreşti vor mai avea şi o plantaţie de câte un hectar fiecare de salcâm energetic.
„Ne bucurăm că inițiative precum cea pe care o lansam astăzi vor ilustra metode inovatoare de dezvoltare și de utilizare a combustibililor pe bază de biomasă. Prin aceasta, vom crește competențele profesioniștilor din biomasă și vom contribui la consolidarea în continuare a competitivităţii globale a acestui sector în Republica Moldova”, a declarat Wicher Slagter, Șeful Secției Politică și Economie din cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Plantaţiile de salcie şi salcâm energetic vor fi întreţinute de elevii şcolii şi vor oferi cunoştinţe practice, utile pentru noul modul „Plantele energetice – sursă de energie regenerabilă” din cadrul meseriei de silvicultor, inclusă în premieră în programul de studii în acest an.
„Atât elevii, cât şi profesorii vor creşte pentru prima oară salcie energetică, combustibil ecologic ce ne va încălzi cantina şcolii. Suntem bucuroşi că suntem printre primele instituţii care instruiesc specialişti în plante energetice şi că vom contribui astfel la dezvoltarea acestui sector nou în Republica Moldova ”, spune Sergiu Munteanu, directorul şcolii profesionale din Orhei.
Ajunsă la maturitate, salcia energetică va servi drept combustibil pentru încălzirea spaţiilor cantinei şcolii din Orhei. Şcoala urmează a fi dotată în acest scop cu un tocător care va mărunţi tulpina salciei, cu o linie de producere a biocombustibilului solid. Combustibilul ecologic va fi utilizat la noua centrală termică ce va instalată la şcoala profesională , investiţiile totale depăşind 100.000 Euro acordaţi de Uniunea Europeană în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.
„Modelul ce urmează a fi pilotat la şcoala din Orhei este unul ce asigură autonomia energetică a instituţiei. Ei au biomasă pe propriile terenuri, o vor transforma în biocombustibil cu care îşi vor încălzi clădirile. Va fi un proces integru, ciclu închis, ce le va asigura atât cunoştinţele necesare studenţilor, cât şi venituri din economiile obţinute în raport cu combustibilul fosil utilizat anterior”, susţine Valeriu Triboi, Viceministrul Economiei.
La iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă, Ministerul Educaţiei a lansat în anul de studii 2015-2016 noi cursuri educaţionale dedicate sectorului energiei din biomasă în trei şcoli profesionale din R. Moldova, răspunzând astfel cererii de noi profesionişti solicitaţi în sectorul energetic.
„Sunt mulţi antreprenori care doresc să lanseze afaceri de plantaţii energetice în ţară, dar, fiind un sector nou, se ciocnesc cu lipsa de specialişti bine pregătiţi. Noul curs studiat de elevi răspunde noii cerinţe pe piaţă şi promovează dezvoltarea unei noi ramuri în sectorul energiei din biomasă”, afirmă Vladimir Brăgaru, proprietarul primei plantaţii energetice din R. Moldova.
Salcia energetică este cel mai răspândit soi de plantă energetică. Mai este supranumită salcia rapid crescătoare, deoarece creşte câte 3 centimetri pe zi, în 2-3 ani, ajungând la o înălţime a lăstarilor de 6-7 metri. Din tulpinile acesteia se produce biocombustibil (brichete, pelete) ce are o putere calorică aproape egală cu cea a cărbunelui. Salcia energetică este rezistentă la varii condiţii climaterice, creşte pe terenuri mlăştinoase, pe sol nisipos şi pe terenuri cu bonitate redusă. Este folosită cu succes în industria energiei regenerabile, dar şi în cea farmaceutică ea conţinând salicilină utilizată la producerea aspirinei.
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839983, ina.zglavuta@undp.org
Lina Acălugăriţei, specialist în instruiri şi dezvoltarea capacităţilor, Proiectul Energie şi Biomasă, Tel: 022839986, lina.acalugaritei@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33