Vizualizări: 4128
Vom cunoaşte potenţialul de biomasă la nivel de raioane şi regiuni
12 Septembrie 2012 — Peste 50 de experţi în energie regenerabilă, reprezentanţi ai instituţiilor de stat, ai sectorului privat, mediul academic şi societatea civilă s-au întrunit recent pentru a analiza rezultatele studiului ce va estima potenţialul de biomasă din culturi agricole, la nivel de regiuni şi raioane.
Studiul „Estimarea potenţialului energetic al biomasei din culturile agricole, la nivel de regiuni şi raioane„ a fost elaborat de IDIS Viitorul la solicitarea Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova. Scopul studiului este de a estima potențialul de biomasă pentru brichetare în Republica Moldova. Informația prezentată reflectă structura potențialului de biomasă pentru fiecare raion al țării, fapt ce va permite doritorilor de a iniţia afaceri de producere a combustibilului din biomasă să ia decizii documentate privind regiunea în care se lansează.
La elaborarea studiului au fost folosite datele oficiale prezentate de Biroul Național de Statistică. Versiunea finală a studiului va fi făcută publică până la sfârşitul lunii septembrie.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33