Vizualizări: 2932
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei solicită angajatorilor să creeze condiții pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor în perioada caniculară
Chisinau, 4 Iulie 2012 — Vremea caniculară, stabilită în ultima perioadă, generează o serie de riscuri termice precum sînt şocul termic, insolaţia, deshidratarea şi altele, care pot avea consecinţe grave asupra persoanelor expuse.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Inspecţia Muncii avertizează că potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorii sînt obligaţi să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale. \
În vederea prevenirii riscurilor termice, condiţionate de vremea caniculară, se impune realizarea unui şir de măsuri şi acţiuni. Între acestea se înscrie revizuirea şi modificarea regimului de muncă care presupune:
• încetarea proceselor de muncă în orele de maximă temperatură;
• organizarea pauzelor de recreare;
• reducerea duratei timpului de muncă;
Pentru promovarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la riscurile termice în perioada caniculară este necesară asigurarea acestora cu:
• echipament de protecţie adecvat (protejarea capului, corpului);
• apă potabilă, de la 2 la 4 litri pentru fiecare persoană pe durata unui schimb de muncă;
• spaţii umbrite sau încăperi cu temperaturi confortabile pentru restabilirea balanţei termice;
• trusă medicală cu medicamente adecvate;
• examene medicale;
• asistenţă medicală după caz;
• mijloace de comunicaţie;
În contextul celor relatate se face necesară şi organizarea supravegherii lucrătorilor expuşi la riscurile termice.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33