Nume
Parola
Vizualizări: 3332
La Chișinău a fost lansat proiectul ”Cinema Mobilă”
4 Iulie 2012 — La conferința de lansare au participat dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și interpretul norvegian dl Torstein Sodal, inițiatorul proiectului.

În alocuțiunea rostită, dna Valentina Buliga a menționat că prin acest eveniment vom încerca schimbarea de atitudini şi stereotipuri cu privire la persoanele cu dizabilități. ”E important că comunitatea va fi sensibilizată despre problemele și bucuriile acestora prin vizionarea de filme documentare şi artistice motivaţionale. Consider că fiecare din noi poate schimba imaginea persoanelor cu dizabilități și viața acestora prin mici acțiuni precum este ”Cinema Mobilă”, a specificat dna ministru.

Totodată, dna Valentina Buliga, a mulțumit interpretului norvegian dl Torstein Sodal pentru ideie frumoasă și a îndemnat toți locuitorii țării să se implice în acțiuni de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.

La rîndul său, dl Torstein Sodal spus că a ajuns ieri, la Chișinău după ce acum circa o lună a pornit spre țara noastră cu bicicleta. Din anul 2003, interpretul a fost de mai multe ori în Moldova și a participat la diverse acțiuni de incluziune socială a copiilor cu dizabilități.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă