Nume
Parola
Vizualizări: 4592
A finalizat a doua ediție a Școlii de vară în domeniul sănătății mintale
Bălți, 2 Iulie 2012 — 75 de beneficiari ai Centrelor de sănătate mintală SOMATO și DANKO din Bălți, părinți ai acestora, precum și asistenți sociali și medicali de la cele două centre, au participat la a doua ediție a Școlii de vară în domeniul sănătății mintale, organizată de Asociația SOMATO.

Școala de vară, având genericul „Știm cum să facem totul împreună”, s-a desfășurat în perioada 27 iunie - 1 iulie, la baza de odihnă „Astoria” din Vadul lui Vodă.

„Prin organizarea și desfășurarea acestei școli, ne-am propus să dezvoltăm abilități de comunicare, cooperare și inter-relaționare între beneficiarii celor două centre și părinții/rudele acestora”, a spus Cornelia Iacubovschi, coordonatoarea Școlii de vară.

Pe durata celor patru zile ale Școlii de vară, beneficiarii și părinții acestora au fost antrenați în activități de instruire, dar și de agrement. „Să ne cunoaștem copilul”, „Invitație la dialog”, „Alături de copii” – au fost câteva din modulele de instruire a părinților și rudelor beneficiarilor.

Tatăl beneficiarului Alexandru, Eugen Țăranu, spune că a participat pentru prima oară la o asemenea școală, aceasta dovedindu-se a fi foarte utilă. „Noi, părinții, am învățat aici să ne înțelegem mai bine copiii”, a spus Eugen Țăranu.

Pe de altă parte, mama beneficiarului Ilie, Raisa Crapivnițcaia, a menționat că Școala de vară a fost un instrument eficient de comunicare cu alți părinți care sunt marcați de o problemă comună. „Aici am putut să le acordăm mai mult timp și copiilor noștri, pentru că acasă, cuprinși de problemele cotidiene, nu ne reușește acest lucru”, a spus Raisa Krapivnițcaia.

Oleg, unul dintre beneficiarii Centrului SOMATO, a spus că i-au plăcut „tabăra, pădurea și aerul curat de la Nistru”

Ediția a doua a școlii de vara din acest an a fost susținută financiar de Ambasada Finlandei în R. Moldova cu sediul la București (România) în cadrul proiectului „Să învățăm să sperăm împreună”. Ediția de anul trecut a Școlii de vară, susținută financiar, de asemenea, de Ambasada Finlandei, a reunit circa 60 de beneficiari, părinți și reprezentanți ai centrelor SOMATO și DANKO.

Centrul de sănătate mintală SOMATO din Bălți, având statut de instituție publică, activează de circa 12 ani. Serviciul respectiv înglobează un centru de zi și un plasament temporar pentru beneficiari.

Centrul de zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi mixte severe DANKO, deschis la Bălți în octombrie 2009, oferă servicii de reabilitare psiho-socială şi incluziune socială atât pentru copii şi tineri cu dizabilităţi, cât şi familiilor şi rudelor acestora.

# # #

Pentru mau multe detalii, o puteţi contacta pe Jana Chihai, președinta Asociației SOMATO: tel.: +231/ 350-89, e-mail: jchihai@somato.md