Nume
Parola
Vizualizări: 3153
Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu propune modificarea cadrului normativ în vigoare în vederea includerii perioadei de muncă a condamnaţilor în stagiul de cotizare
Chişinău, 13 Iunie 2012 — Ombudsmanul subliniază că pedeapsa penală aplicată persoanelor nu trebuie să constituie un motiv de interzicere sau limitare în dreptul de asigurare socială. În viziunea avocatului parlamentar, prin îngrădirea dreptului la asigurare socială a condamnaţilor, are loc încurajarea discriminării în societate a persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa cu închisoarea.
În baza unor adresări ale deţinuţilor, angajaţii CpDOM au examinat prevederile legislaţiei în vigoare la acest capitol şi au stabilit că prin acestea se admite îngrădirea sau limitarea dreptului la asigurare socială a persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare.

Astfel, în pofida faptului că din veniturile condamnaţilor încadraţi în cîmpul muncii se reţin contribuţiile de asigurări sociale, acestea nu sînt transferate în bugetul de asigurări sociale de stat. Drept urmare, perioada de activitate vizată nu este inclusă nici în stagiul de cotizare. Reţinerile echivalente sumelor cotelor contribuţiilor la asigurările sociale se transferă penitenciarelor pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie a deţinuţilor, asigurarea cu utilaj medical şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a instituţiilor. În acest mod se aduce atingere prevederilor legislaţiei naţionale cît şi internaţionale în domeniul dreptului la muncă şi dreptului la protecţie socială.

Ombudsmanul subliniază că pedeapsa penală aplicată persoanelor nu trebuie să constituie un motiv de interzicere sau limitare în dreptul de asigurare socială. În viziunea avocatului parlamentar, prin îngrădirea dreptului la asigurare socială a condamnaţilor, are loc încurajarea discriminării în societate a persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa cu închisoarea. Fenomenul discriminării apare din momentul imposibilităţii acestora de a contribui în condiţiile legii la bugetul de asigurări sociale de stat şi continuă prin faptul că nu vor putea beneficia de prestaţiile de asigurări sociale în cazul survenirii unui risc asigurat, cum ar fi: pensionarea sau invaliditatea după ispăşirea pedepsei sau chiar aflîndu-se în detenţie.

Modificarea normelor legale existente se impune şi în contextul concepţiei de reformare a sistemului penitenciar la compartimentul pregătirea condamnaţilor pentru reintegrarea lor socială, munca în detenţie constituind un element important în acest sens.

Reieşind din cele expuse, avocatul parlamentar propune revizuirea prevederilor care stipulează că sumele echivalente cotelor contribuţiilor la asigurările sociale se transferă penitenciarului. Or, anual legea bugetului de stat prevede alocarea resurselor financiare pentru instituţiile penitenciare din bugetul de stat. De asemenea, ombudsmanul mai propune elaborarea mecanismului de transfer a cotelor de asigurări sociale de stat ale deţinuţilor către bugetul asigurărilor sociale, prin intermediul CNAS.