Nume
Parola
Vizualizări: 2920
Către Ziua Mondială a Ocrotirii Copilului mai multe familii din țară vor primi ajutoare materiale unice
31 Mai 2012 — Dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a menționat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că din Bugetul de Stat au fost alocate 6,0 mln lei pentru acordarea ajutoarelor materiale unice familiilor defavorizate cu copii prin intermediul fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, care vor stabili categoriile beneficiarilor şi mărimea acestor ajutoare prin deciziile consiliilor de administraţie.

În mod obligatoriu de ajutoare vor beneficia copiii din casele de copii de tip familial şi serviciul de asistenţă parentală profesionistă. Stabilirea beneficiarilor din rîndul copiilor orfani neinstituţionalizaţi, copiilor cu dizabilități, familiilor numeroase şi monoparentale se va efectua prin intermediul comisiilor obşteşti pentru evaluarea necesităţilor de acordare a ajutoarelor materiale pe lîngă primăriile localităţilor respective.

În mun.Chişinău ajutoarele unice vor fi acordate copiilor orfani, care sunt absolvenţi ai claselor a 9a; 11a şi 12a din mijloacele bugetului local în sumă de circa 300,0 mii lei.

În total vor fi valorificate circa 6,3 mln.lei sau cu 0,4 mln. lei mai mult comparativ cu programa realizată în anul precedent prin intermediul căreia au beneficiat de ajutoare peste 26 mii de familii defavorizate cu copii.

Totodată, dna ministru a amintit că în 1949 Sesiunea Federaţiei Democratice Internaţionale a Femeilor a instituit și este marcată anual în prima zi de vară, Ziua Mondială a Ocrotirii Copilului care vine să ne amintească încă o dată de necesitatea apărării drepturilor şi intereselor celor mai tineri locuitori ai planetei.

Către această zi, pe teritoriul țării vor avea loc mai multe acțiuni cultural-artistice cu implicarea copiilor și destinate acestora.

Astfel, Guvernul Republicii Moldova, prin implicarea nemijlocită a Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în parteneriat cu Compania Publică ”Teleradio – Moldova” vor desfășura de Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului - 1 iunie, Teleradio maratonul cu genericul „Vreau să am o familie. Familie – pentru copii, noi – pentru familie!” de colectare a mijloacelor financiare și bunurilor materiale.
Mijloacele financiare și bunurile colectate vor fi utilizate pentru susținerea copiilor plasați în șapte case de copii de tip familial și șapte familii de asistenți parentali profesioniști.
Donațiile pot fi efectuate prin transfer pe contul curent 22244014982816, (deschis la Banca de Economii, filiala numărul 1 din Chișinău, cod BIC BECOMD2X609, strada Pușkin, 33, MD-2012, Chișinău), în perioada 24 mai – 1 iunie 2012.
De asemenea, banii pot fi oferiți în timpul Teleradio maratonului din 1 iunie, intre orele 7.00 si 20.45 la sediile Radio Moldova și TV Moldova 1.
O altă posibilitate de ajutorare a caselor de copii de tip familial și familiilor de asistenți parentali profesioniști este expedierea SMS la numărul 7474 în toate rețelele de telefonie mobilă sau formarea numărului 090077774 în rețeaua fixă. Costul unui SMS/apel este de 8 lei.

Deja, al doilea an consecutiv, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este partenerul Centrului Internațional de Expoziții ”Moldexpo” în desfășurarea Expoziţiei Internaţionale Specializate de mărfuri şi servicii pentru copii şi adolescenţi „ KID’S EXPO”, ediţia a II-a. Expoziţia se va desfăşura în perioada 31 mai- 3 iunie 2012.

Tematica expoziției include programe şi proiecte de protecţie socială şi sprijin pentru familii și copii. În context, funcționari din cadrul ministerului vor oferi zilnic consultații și informații celor interesați.
De asemenea, aici vor avea loc seminare , prezentări de produse noi , training-uri şi servicii de consultanţă de la centrul de planificare a familiei, moda pentru copii, concursuri, victorine, show-uri distractive, festivalul dulciurilor, concerte cu participarea colectivelor artistice de copii şi a clovnilor, acţiuni de binefacere, etc.
În program vor evolua și copiii de la Casele –internat pentru copii cu deficiențe mintale din orașele Orhei și Hîncești, instituții subordinate ministerului.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă