Vizualizări: 3707
La Chișinău are loc cel de-al treilea Forum Moldo-German privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii
23 Mai 2012 — Grupul bancar KfW din Germania, organizează cel de-al 3-lea Forum Moldo-German privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii care se desfășoară pe data de 24 mai.
Forumul Moldo-German consacrat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii va avea loc în cadrul Programului TRANSFORM al Ministerului Federal de Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW, a Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Republica Moldova, precum și a Societății de Consulting „EvrAKons” (Moscova).
Una din temele centrale în cadrul forumului va fi discutarea posibilităţilor de acordare a suportului pentru dezvoltarea sectorului financiar din Republica Moldova, în primul rând din punctul de vedere al acordării produselor financiare pentru ÎMM. Astfel, o atenţie deosebită va fi acordată acelor aspecte de finanţare pentru care se cer acţiuni urgente şi anume:
1. finanţare responsabilă
2. instruire financiară
3. servicii bancare la distanţă (plata serviciilor prin Internet şi cu ajutorul telefonului mobil)
4. finanţarea sectorului agrar
Discuţia pe aceste subiecte va fi organizată în formatul unor mese rotunde. În plus, participanţii la forum vor avea posibilitatea să stabilească contacte şi să poarte tratative în cadrul expoziţiei care va avea loc în prima jumătate a zilei. Este preconizată plasarea a 4-5 panouri care vor prezenta oferte de finanţare pentru sectorul ÎMM.
În baza rezultatelor evenimentului, în colaborare cu Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, va fi editată o culegere de materiale în limbile română, engleză şi rusă. Datorită acestui fapt, rezultatele forumului, precum şi recomandările pentru îmbunătăţirea temelor de bază a conferinţei, vor fi accesibile publicului larg.
Prin organizarea acestui forum, se urmăreşte evidenţierea importanţei antreprenoriatului mic şi mijlociu pentru dezvoltarea economică şi stabilitatea socială, precum şi facilitarea atragerii finanţărilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Evenimentul va întruni reprezentanţii ministerelor de resort, ai băncilor şi institutelor financiare moldoveneşti şi internaţionale, ai întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi ai asociaţiilor lor şi experţi.
Pentru mai multe informații, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) "Viitorul", Diana Lungu, tel: 221844, e-mail diana.lungu@viitorul.org

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33